Cum ştie toată lumea, e un film memorabil, de Oscar, cu un asemenea titlu. Poate că unii mă vor acuza de lipsă de imaginaţie că îl împrumut pentru comentariul de astăzi. Îndrăznesc, totuşi, s-o fac; un discurs regal chiar s-a întâmplat alaltăieri în Parlamentul de la Bucureşti, unde Mihai I a putut reveni, de-abia după şase decenii, ca să se adreseze românilor. Uneori viaţa chiar bate filmul! Nu sunt monarhist, nici republican parcă n-aş fi pe deplin: Republica de azi, aşa cârmuită execrabil cum e, ne dezamăgeşte. Tânjim de dorul normalităţii, al speranţei în ivirea (în acest spaţiu parazitat de atâtea lichele pe post de salvatori ai naţiei) a unor diriguitori cu simţul măsurii, cu adevărat dedicaţi binelui ţării. Nu-i avem şi mă tem că nu-i vom apuca în această viaţă.
N-am să spun vorbe mari, sforăitoare, patetice, despre rege, despre existenţa sa mai mult tragică, despre consecinţele deciziilor sale, ca şef de stat într-o perioadă tulbure, dramatică a istoriei naţionale. În urma războiului, mulţi deştepţi se-arată! Unii cu funcţii politice înalte nu cunosc nici măcar elementele primare ale acelei perioade şi îşi permit să intre... cu cizmele şi să emită opinii idioate. Desfid s-o facă politicienii şi politrucii, cu neruşinarea şi machiavelismul lor meschin, interesat în manipularea „prostimii”. E menirea specialiştilor - instituţionalişti, istorici - care ştiu ce înseamnă „Historia magistra vitae” şi sunt îndelung şi sistematic instruiţi, deprinşi să servească adevărul istoric.


Ce ne-a spus în succintul său excurs regele? Acceptat, în sfârşit, măcar la celebrarea a 90 de ani de viaţă, să se adreseze Parlamentului, el a evocat datoria sacră „de a ne aminti de toţi cei ce au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem, căci nu putem avea viitor fără a ne respecta trecutul... România a evoluat mult în ultimele două decenii. Mersul ei european are ca fundament existenţa Parlamentului. Dar - a avertizat dânsul - politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor statului... Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice... Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa... Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi”. Vorbe simple, aşezate la locul lor, într-un discurs „istoric”, au apreciat mulţi comentatori, îmi place să cred, nealiniaţi politic, nici la dreapta, nici la stânga. France-Presse observă că fostul suveran a îndemnat clasa politică din România să acţioneze pentru ca ţara să-şi recapete demnitatea şi respectul pe scena internaţională. Din păcate, primii care ar fi trebuit să audă, din expozeul regelui, că ţara are nevoie de „cârmuitori respectaţi şi pricepuţi”, cei de la putere au boicotat evenimentul. Unul şi-a făcut de lucru pe la Bruxelles şi altul pe la Carei, de „Ziua Armatei”. Un pedelist ca Ştefan Seremi, capacitat de sfânta mânie antiregalistă a marinarului politruc din fruntea statului, a tras irefutabila concluzie că „regele n-a spus nimic memorabil, nimic de ţinut minte”. Să le fie de bine, lui şi marelui cârmaci vremelnic de la Cotroceni!



Sursa: gazetanoua.ro