S-a tot spus de la o vreme încoace - şi nu cred că este doar o etichetă ieftină şi răutăcioasă, ci o formulare ce exprimă adevărul gol-goluţ - că actualul executiv e cea mai proastă şi nefericită echipă guvernamentală din câte s-au perindat prin Palatul Victoria, în ultimele două decenii. Simpla comparaţie cu guvernele Isărescu, Năstase şi Tăriceanu ne arată clar diferenţa de făcătura guvernamentală portocalie de azi. Sub administrarea ei, ţara şi economia au regresat poate cu un deceniu.
Firesc şi de dorit ar fi fost ca, faţă de sus-amintitele guvernări, să vedem şi să simţim un progres al capacităţii administrative şi instituţionale, o dezirabilă ridicare a ştachetei manageriale atât în gestionarea treburilor publice, cât şi în implementarea regulilor comunitare cerute de la Bruxelles.
Ori, în realitate, ce constatăm? Anii de administraţie Băsescu-Boc ne arată regresul pe toată linia: prăbuşire economică, scăderea abruptă a nivelului de trai şi a consumului, încremenirea investiţiilor, creşterea fără precedent a corupţiei, a datoriei publice şi a celei externe, exodul disperat al forţei de muncă şi al elitelor spre Vest. 20 de miliarde de euro împrumutate de la FMI au fost făcute praf de o guvernare falimentară.


Mă gândesc că nu criza mondială a făcut tot răul, ci crasa incapacitate managerială a guvernului moşit de Traian Băsescu. Criza are adânci cauze interne şi este generată de programul haotic de guvernare, de deciziile aberante ale unei puteri corupte şi impopulare, de lăcomia fără precedent a camarilei băsesciene. O şansă de a evita acest calvar am avut totuşi în decembrie 2009, când pe scena politică autohtonă s-a structurat o majoritate capabilă să formeze în jurul soluţiei Johannis un guvern credibil şi capabil să scoată ţara din marasmul portocaliu. Un neamţ a cărui probitate n-a putut fi pusă la îndoială, o dată ajuns în postul de premier, ar fi schimbat şi percepţia internaţională despre România. Acea şansă unică a fost ratată din cauza intereselor partizane mărunte ale preşedintelui, care s-a opus din răsputeri, a manevrat fără scrupule să pervertească structura parlamentară rezultată din alegeri şi să-şi încropească o coaliţie de strânsură, cu traseişti şi trădători de speţa generalului Oprea. Până la urmă, realesul din deal şi-a văzut visul cu ochii: parlament manevrabil, guvern obedient, o ţară subjugată, resemnată, prostită de un şef de stat care, în politică, n-are mamă, n-are tată.


Azi poate c-o fi fericit, că are guvernul pe care şi l-a dorit. Cu ce preţ, cu ce suferinţă pentru biata ţară? Are un guvern sută la sută prezidenţial, o colecţie de nulităţi politice şi profesionale, în care în posturile cheie şi-a plasat foştii consilieri. Ce mai trupă diriguieşte moşia lui Pleaşcă! Nume unul şi unul: Emil Boc, constituţionalist de mare clasă, Elena Udrea, Funeriu, Ialomiţianu, Lăzăroiu (proaspăt înlocuitor al penalului Botiş) ş.a. O şleahtă manevrată, asmuţită de jupânul vremelnic să taie, să facă reforme care au transformat România în ţara cu cea mai oropsită populaţie dinUniunea Europeană.



Sursa: gazetanoua.ro