Din multe puncte de vedere, Leonid Moisiu e cel mai tare prefect dintre toţi cei pe care i-a avut judeţul Olt. În afara lui Nicolae Grădinaru şi a lui Marin Diaconescu. Comparabil cu Şarpe, cu Morlova, cu Popescu, cu Nicolae, Leo de la Slatina chiar este un demnitar potrivit funcţiei pe care se află. Citit, autodidact, conştient că funcţia sa e trecătoare, în raport cu viteza vântului de răsărit, Moisiu e singurul care a întors cele mai multe hotărâri de consiliu local luate anapoda de legislativul slătinean. Pentru unii, asta se numeşte nebunie, pentru alţii curaj nebunesc. Adică, e cam acelaşi lucru. Cine a mai văzut aşa ceva?
Mă gândisem până mai ieri să scriu despre schimbarea la faţă a Prefecturii Olt. În bine. Însă, iar trebuie să mă opresc din acest demers, pentru că trimisul lui Boc pe pământul oltean iar a comis-o. Fără să-i ceară nimeni. Ca în tenis, neforţată, greşeala sa e impardonabilă. L-a apucat vitejia, atunci când s-a hotărât să poarte discuţii cu şmecherii de la CEZ pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii.


E drept, sistemul relaţional dintre furnizorul de electricitate şi contribuabilul oltean e prost. Dar când dai de o parte un lucru prost şi pui altul şi mai prost, mai bine nu mai faci nimic. Propunerile lui Moisiu ţin de nişte facturi trimise trimestrial, însoţite de nişte avize de plată pentru fiecare lună în parte, iar frecvenţa plăţilor către ăştia de la electricitate ar urma să fie procesată electronic, în ordinea vechimii, şi alte lucruri de acest gen.
Arând mai departe câmpiile patriei cu nălucirile sale, tot pe tema aceasta, Moisiu inventează cazierul electricităţii. Adică, formarea unei baze de date în care să se regăsească rău-platnicii ce nu vor mai putea fi reconectaţi decât după ce vor lăsa o garanţie la furnizor.


E jignitor ce face prefectul! Dacă nu cumva nu şi-o fi luat un al doilea serviciu la CEZ Oltenia! Nu-i dă nimeni dreptul, nici măcar funcţia pe care se află, să decidă el pentru alţii. Actualul sistem, aşa cum e el, cu defectele sale, e oricum mai bun decât halucinaţia inventată de jupânul din prefectură. În loc să-şi vadă de problemele sale, care sunt multe şi de altă importanţă, acesta intră într-o zonă unde nu are ce să caute, dacă nu e bine informat pentru a fi bine intenţionat.


E ca şi cum un maestru bucătar, venit târziu acasă, se apucă să repare televizorul, chiar dacă acesta merge, folosind mixerul de bucătărie, nişte aluat pentru pizza şi două ouă proaspete. Aplicând aceste ingrediente peste placa de bază, explozia e garantată. În cazul bucătarului nu e nici o problemă. E televizorul lui şi chiar poate să facă ce vrea cu el. Însă, în cazul oltenilor, aflaţi sub contract cu CEZ, prezenţa interpusului prefect, care se află în treabă de amorul artei, cere urgent intervenţia lui Martinovic şi a lui Stanca. Doi jucători de la Steaua care ştiu să rezolve situaţia limită atunci când pe terenul de joc apare un interpus.
Chiar dacă depăşesc spaţiul tipografic oferit de Gazeta Nouă, nu cred că intervenţia lui Moisiu în favoarea CEZ-ului e chiar una gratuită…
*



Sursa: gazetanoua.ro