Îl cunosc pe Paul Tudor-Balş încă din primul an de liceu. Chiar dacă sunt nouă ani de atunci, fiecare discuţie avută cu acesta mă face să îmi dau seama cât de multe calităţi are şi câte poţi afla de la el. În spatele unui român de rând, al unui profesor de desen cu salariul micşorat de Boc (un nimeni pe lângă oamenii ca Paul Tudor) care merge cu Dacia sa albă şi ruginită zilnic la şcoală, se află un om de geniu. Acest om mi-a fost profesor de desen pentru patru ani şi pot spune că m-a vrăjit cu talentul său din momentul în care mi-a desenat un cal cu un pix pe o coală, desen pe care îl am şi acum. Pentru mulţi dintre foştii mei colegi, Paul Tudor a fost şi a rămas doar profu’ de desen, dar pe mine continuă să mă fascineze după fiecare întâlnire pe stradă, la chioşcul de ziare sau prin şcoală. O modestie de nedescris se simte în vorba sa şi multă, multă răbdare. Lucrările sale sunt o adevărată comoară pentru cultura Oltului şi părerea mea este că acest om merită foarte multă atenţie din partea tuturor. Degeaba deschidem ochii asupra talentelor celor din jurul nostru atunci când nu mai sunt printre noi, dacă atunci când trăiesc şi când ne pot da multe sfaturi utile, îi ignorăm.



Sursa: gazetanoua.ro