El crede că are o dezlegare divină ca să treacă de la un partid la altul. Că poate să-şi schimbe ideile de la o zi la alta. Că poate să mintă sine-die, pretextând că mincinoşii sunt puncte de reper universale, prin care se pot vede oamenii care au virtuţi reale. În ultimii 21 de ani, şi-a schimbat masca de la un anotimp la altul, precum struţul care-şi introduce capul în nisip, crezând că nimeni nu-l percepe şi nu-l penalizează vreodată pentru minciună, inconsecvenţă şi duplicitate…


Eu însumi i-am girat toate aceste minciuni, inconsecvenţe şi duplicităţi, considerând – ca prostul – că ele sunt trecătoare şi chiar trepte spre perfecţiune. Însă, „eroul” nostru şi-a pierdut definitiv busola, care-i conferea un dram de umanitate şi un anume cult al prieteniei, valori pe care acum le calcă în picioare, ca orice politician crescut la troaca de aur a Partidului Comunist Român. Din prea multă generozitate şi îndatorare faţă de cei cărora le-a lins mâna, el a rămas şi fără prieteni, şi fără electorat, şi fără respectul colegilor de breaslă, care s-au păcălit, ca şi subsemnatul, crezând că este un om drept, luptător pentru cauza celor loviţi de acest sistem politic clientelar şi nenorocit… Nimeni nu şi-a dat seama, până la un moment dat, că acest individ este o entitate alcătuită din două părţi diametral opuse: o parte ce ţine de Infern, cu o dorinţă furibundă de parvenire (impusă, vai!, brutal de consoarta lui), parte care refuză imperativ legile morale ale firii, şi o parte moralizantă, aureolată şi nimbată de valorile creştine (provenite de la străbunii săi, care au avut – într-adevăr – sânge albastru), de valorile umaniste, dătătoare de Speranţă şi Adevăr.


Din păcate, partea cu Infernul este cea dominantă, fiindcă numai prin ea poate să parvină material, omul nostru minţind în dreapta şi-n stânga, precum respiră. Îşi toarnă zilnic şeful politic pe la spate şi-i închină acestuia, tot zilnic, temenele, aşteptând ori să-l lovească mişeleşte, ori să i-o tragă adversarului şefului său, în funcţie de ce-i dictează conştiinţa lui paralelă (nevasta), rareori fiind capabil să ia vreo hotărâre de unul singur, care să-i aducă profitul material nemeritat, la care a aspirat şi aspiră încă, fără măsură, tovarăşa lui de viaţă… Totuşi, l-am aplaudat la scenă deschisă, atunci când a luat decizii bune, încălcând ordinul „generalului” de acasă, fiind şi el bucuros că a scăpat – măcar pentru moment – de tirania acestuia. Chiar dacă acele decizii le-a infirmat la doar câteva ore.


Astăzi, n-avem resentimente faţă de el, aşa cum are el faţă de toţi oamenii care i-au făcut bine. Mă încearcă o nostalgie caraghioasă, gândindu-mă cu câtă gravitate şi înţelepciune îi promitea el fiului său (un copil superdotat intelectual) că va lupta toată viaţa împotriva marxiştilor cu bască… A doua zi, după această declaraţie, s-a însoţit chiar cu cei pe care îi înjura ieri, începând să lovească în prietenii săi adevăraţi. De aceea, oameni buni, pentru tot binele pe care l-a făcut, fără ştirea nevestei (exceptând „binele” făcut pe la spate), îi urez acestui politruc cu bască roşie poftă de muncă în viitorul Parlament al României, cu speranţa sinceră că şeful său politic nu-şi va da seama că omul pe care se bazează acum este însuşi MINCINOSUL ABSOLUT…
*



Sursa: gazetanoua.ro