Prima întâlnire a zilei a adus ca adversare două echipe ce câştigaseră meciurile disputate în etapa inaugurală a competiţiei, AS Pompierul şi Amicii Galactici. „Pompierii” s-au impus în această confruntare cu 3-0, după ce la pauză aveau un avantaj de două goluri pe tabela de marcaj şi se anunţă unii dintre favoriţii la câştigarea întrecerii.

*

În cea de-a doua partidă, Piramid Slatina a avut ca adversară formaţia Olt Boys. Meciul a fost unul la discreţia celor de la Piramid, care au reuşit scorul rundei, 10-0, şi speră să se implice în lupta pentru primele locuri.


„Am întâlnit o echipă modestă. Băieţii au fost motivaţi după înfrângerea suferită în prima etapă. Ne-am atins scopul de a înscrie cel puţin şase-şapte goluri şi ne propunem ca în jocurile următoare să nu mai înregistrăm niciun eşec. În opinia mea, contracandidatele noastre la primele locuri sunt AS Pompierul şi Olt Team. Acum a fost un meci-şcoală, aşteptăm derby-ul cu AS Pompierul”, a spus Bogdan Prioteasa, antrenorul formaţiei Piramid Slatina.


Rezultate
AS Pompierul – Amicii Galatici 3-0
(Simion, I. Zorzoliu-autogol, C. Stănescu-din 7 metri)
Piramid Slatina – Olt Boys 10-0
(V. Calotescu-2, M. Curt-2, R. Andrei-2, Gh. Stan, Chirimbu, Mitrache, Bran)
*



Sursa: gazetanoua.ro