Miercuri, 18 ianuarie, Facultatea de Mecanică din Craiova a găzduit dezbaterea regională pe tema „Participarea tinerilor la viaţa democratică – stimularea creativităţii şi inovării”. Întâlnirea a strâns mai bine de 40 de tineri, care s-au implicat activ în dialogul lansat de asociaţiile organizatoare.

De la ora 12.00, sala 129 BA a fost populată de studenţi şi elevi, majoritatea voluntari în ONG-uri, care de câţiva ani luptă pentru consolidarea legii de informare şi consiliere pentru tineret. Deşi îşi anunţaseră participarea la dialogul cu tinerii olteni, reprezentaţii autorităţilor publice locale au lipsit, mai ales pe fondul tensiunilor şi ale protestelor din ultima perioadă. Prin „Participarea tinerilor la viaţa democratică – stimularea creativităţii şi inovării”, organizatorii şi-au propus să le ofere celor prezenţi ocazia de a prezenta soluţii la problemele cu care se confruntă politicile de tineret din România. „Cei prezenţi au avut teme la care au lucrat pe rând. Acestea au fost: participarea tinerilor la vot, în ONG-uri, relaţia acestora cu autorităţile publice şi cadrul legislativ în domeniul tineretului. Ne-am dorit să vină şi tineri neafiliaţi unor asociaţii sau organizaţii, dar informaţia ajunge mai greu la ei”, a spus Adina Călăfăteanu, reprezentant al Centrului pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă.

Organizaţi în mese de lucru, tinerii prezenţi au identificat problemele din cele patru teme propuse şi au încercat să vină cu soluţii.

Informaţie şi implicare

Tema care a aprins sala a fost, însă, participarea tinerilor la vot. Tensiunile şi protestele din ultimele zile i-au determinat pe participanţi să analizeze de ce oamenii nu îşi exercită unul dintre cele mai importante drepturi. „Ar fi bine ca dreptul la vot să fie obligatoriu, aşa cum este în Grecia sau alte ţări. În felul acesta se reduce considerabil posibilitatea de fraudă”, a spus unul dintre tinerii prezenţi în sală. Mai mult, participanţii au fost de acord că nu există destule campanii de informare cu privire la importanţa şi semnificaţia actului de a vota.

Legat de relaţia pe care elevii şi studenţii o au cu autorităţile locale, participanţii au considerat că cele din urmă văd tinerii ca o entitate pe care nu se poate pune bază. „Legile ar trebui explicate pe înţelesul tuturor şi să fie înlocuiţi anumiţi termeni pe care nu toţi îi înţelegem”, a fost o idee propusă de un tânăr participant. Soluţiile care s-au desprins din dialogul organizat la Craiova vor fi prezentate Consiliului Tinerilor din România, care în martie le va prezenta la Bruxelles, Belgia.

Ştefania Bătrînca

stefania.batrinca@jurnalulolteniei.ro





Sursa: jurnalulolteniei.ro