De la depărtarea pe care ţi-o dă curgerea anilor şi cu serenitatea păţitului într-o viaţă de om, mă uit împăcat cu zădărnicia cronicarului la scena politică autohtonă. La „actorii” ei principali, care stăpânesc astăzi prim-planul la Cotroceni, la Palatul Victoria, la Parlament. Nu o fac în mod special, ci pentru că astfel de actori (nu ceilalţi din Opoziţie) diriguiesc şi hotărăsc soarta naţiei. De gândirea de mare politician şi bărbat de stat a dlui Băsescu (pe care eu, unul, nu l-am votat, dar l-au votat alţii), de manageriatul guvernamental al lui Emil Boc, de expertiza ministerială a unor Udrea-Cocoş, Anca Boagiu, Ialomiţianu, Lăzăroiu, Igaş, Funeriu etc. etc. depinde şi bătrâneţea mea liniştită, au ba. Încerc să înţeleg ce-i mână pe dumnealor în luptă, ce filosofie adâncă le chinuie existenţa, ce ţeluri dedicate cetăţii?


Mă gândesc cu câtă îndârjire şi-au ros coatele pe băncile Opoziţiei până să ajungă la guvernare şi cu câtă răbdare şi hămeseală s-au instalat la butoane şi la ţucal, croiţi să-i întreacă pe predecesori printr-o administraţie mult mai prădalnică decât până la dânşii. Căci nu-mi fac iluzii, nici ei (cum nici cei dinaintea lor) nu s-au băgat în politică din altruism şi din ardoarea de a servi cu bunăcredinţă ţara. În fiecare biped cu velelităţi... civice zace un animal de pradă. Halucinanta istorie postdecembristă ne-a oferit şi ne dezvăluie suficiente exemple de acest fel, colorate politic în fel şi chip.


Ghinionul lui Traian Băsescu şi al portocaliilor săi e că au ajuns cam târziu la marea crăpelniţă, tocmai când criza mondială a ajuns să facă ravagii şi în România. Acţiunea lor prădalnică, coroborată cu nepriceperea şi iresponsabilitatea actului de guvernare au dat ţara şi economia înapoi cu un deceniu, dacă nu chiar două. Confruntaţi cu creşterea tensiunilor sociale, cu valul de nemulţumire, ageamiii pe mâna cărora a ajuns România acuză lenea şi lipsa de productivitate a angajaţilor, aparatul bugetar supradimensionat şi s-au pus pe restructurat anapoda şi pe tăiat lefuri, indemnizaţii. Ca să-şi justifice neputinţa şi pompierismul în treburi de stat, marele cârmaci din dealul Cotrocenilor scoate din mânecă povestea iluzorie a statului minimal, contrapusă „anacronicului” stat asistenţial pe care l-a luat el în primire acum şapte ani şi, de atunci încoace, se tot luptă să-l reformeze. Ce vrea de fapt dl Băsescu cu gogoriţa statului minimal? După dumnealui, românii s-au învăţat rău, leneşi, stând cu mâna întinsă la guvern să le asigure salarii, să le dea pensii, ajutoare de şomaj. Un asemenea stat cu milioane de „asistaţi” nu mai e de actualitate. Trebuie schimbată grabnic foaia, promovând şi construind statul minimal, în care legea de bază să fie „Descurcă-te române!”.

*

Preşedintele, guvernul, administraţia au sarcina doar să decidă cum se taie, când se taie, cât se taie, cum se dirijează pe ochi frumoşi şi pe culoare politică resursele şi rectificările. Nu mai trebuie să le poarte de grijă contribuabililor. Să se descurce cum or şti, cu serviciile de sănătate, de ordine publică, de educaţie, iar pensionarii să mai iasă şi singuri din sistem!



Sursa: gazetanoua.ro