CRAIOVA. Rata şomajului se menţine în Dolj la cote duble faţă de media naţională. În linii mari, angajările din ultima lună nu compensează concedierile de la începutul crizei. Din peste 25.000 de şomeri înregistraţi la nivelul judeţului doar o cincime mai beneficiază de indemnizaţie de şomaj.

Potrivit datelor Direcţiei Regionale de Statistică Dolj, efectivul salariaţilor, la nivelul judeţului, la sfârşitul lunii septembrie 2011 a fost de 121233 de persoane, în creştere cu 66 persoane faţă de luna august 2011 şi în scădere faţă de luna septembrie 2010 cu 789 persoane. Din total, 80590 (66,5%) de salariaţi sunt în servicii, 37760 (31,1%) de salariaţi activează în industrie şi construcţii şi 2883 (2,4%) în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.

Salariile se menţin de asemenea modeste la nivelul judeţului.

“Câştigul salarial mediu brut în luna septembrie 2011 a fost de 1809 lei RON/persoană. Câştiguri peste media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (1984 lei), iar sub media judeţului salariaţii din servicii (1724 lei) şi din agricultură, vânătoare şi servicii anexe (1537 lei). Câştigul salarial mediu net în luna septembrie 2011 a fost de 1309 lei, iar pe principalele ramuri s-au înregistrat următoarele nivele: 1434 lei în industrie şi construcţii, 1249 lei în servicii şi 1120 lei în agricultură, vânătoare şi servicii anexe”, precizează un comunicat al DRS Dolj.

Rata şomajului în judeţul Dolj este de 8,6% aproape dublu faţă de nivelul ratei şomajului la nivel naţional, care se situa la finele lunii septembrie la 4,9 la sută.

O situaţie de-a dreptul dramatică se evidenţiază în ceea ce priveşte sprijinul material oferit şomerilor din Dolj, patru cincimi din aceştia nemaibeneficiind de ajutor de şomaj.

“Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii septembrie 2011, a fost de 25475 persoane, în scădere cu 4958 persoane faţă de luna septembrie 2010. Din totalul şomerilor 10868 persoane sunt de sex feminin.Din totalul de 25475 persoane, 4470 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (75%) şi 676 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (50%). Numărul şomerilor neindemnizaţi în luna septembrie 2011 era de 20329 (79,8%) persoane.În luna seâptembrie 2011, din totalul şomerilor înregistraţi, 1558 persoane (6,1%) au studii superioare, 3704 persoane (14,5%) au studii medii şi 20213 persoane (79,4%) sunt cu studii primare, gimnaziale şi profesionale”, precizează comunicatul DRS Dolj.

*************