În dimineaţa zilei de ieri, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Craiova, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au efectuat cinci percheziţii domiciliare la locuinţele a patru membri ai unui grup infracţional organizat, care era suspectaţi de desfăşurarea unor activităţi de tip skimming şi retrageri frauduloase de numerar la ATM-uri de pe teritoriul României şi Olandei.
În cadrul percheziţiilor poliţiştii au fost identificate şi ridicate, în vederea cercetărilor: 160 suporturi optice tip CD/DVD, trei memory stick-uri, cinci telefoane mobile, două laptop-uri, un hard-disk, carduri bancare şi mai multe înscrisuri.
Deasemenea, au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, în vederea cercetărilor: I M F şi N. V., ambii din municipiul Craiova.
În urma activităţilor investigative desfăşurate de poliţişti a rezultat faptul că în perioada 2008-2009, I M F şi N. V , împreună cu L.D.C şi L.A.C. au montat dispozitive de skimming pe ATM-uri din Olanda, ulterior retrăgând fraudulos numerar din România şi Olanda, prejudiciul estimat este de aproximativ 100.000 de euro.
În aceeaşi zi, I. M.F. şi N. V. au fost prezentaţi judecătorilor din cadrul Tribunalului Dolj, aceştia dispunând măsura de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. În ceea ce priveşte pe L.D. C. şi L. A.C propuşi la arestarea preventivă în lipsă, instanţa a disjuns cauza, urmând ca această propunere să se judece la o dată ulterioară.

În sarcina membrilor grupului infracţional organizat a fost reţinută comiterea infracţiunilor de:
• constituire a unui grup infracţional organizat,
• acces fără drept la un sistem informatic,
• punerea la dispoziţie a unor date informatice,
• deţinerea de echipamente hardware/software, în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică,
• falsificarea de instrumente de plată electronică
• efectuarea de operaţiunea financiare în mod fraudulos.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, în vederea identificării tuturor membrilor grupului infracţional organizat şi a stabilirii legăturilor infracţionale.




BIROUL DE PRESĂ din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului DOLJ