În cursul zilei de ieri, efective ale Biroului Rutier au organizat şi executat o acţiune pe principalele artere din municipiul Craiova, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere generate de nerespectarea semnificaţiei culorilor semaforului electric aflat în funcţiune.


Poliţiştii rutieri au constatat în cadrul activităţilor desfăşurate 58 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 9.258 lei.
Astfel, 19 conducători auto au fost sancţionaţi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşie iar un şofer pentru nerespectarea semnificaţiei culorii galben.

De asemenea, poliţiştii rutieri au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 19 permise.
Exemplu: N.POMPILIAN, 61 de ani, din Craiova a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe Calea Severinului nu a respectat semnificaţia culorii roşie a semaforului electric aflat în funcţiune. Cel în cauză a fost sancţionat cu amendă în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R, iar ca măsură complementară i-a fost ridicat permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.