La data de 20.11.2011, în jurul orei 01.15, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Al. Macedonski a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au identificat pe I.ALEXANDRU, de 19 ani, din Craiova, din cercetări stabilindu-se faptul că acesta a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel lovind un alt vehicul, avariindu-l.
I.ALEXANDRU a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,53mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior a fost condus la Spitalul Clinic Nr.1 Craiova unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002.