Aşa a decis publicul nostru: Ştiinţa a ajuns unde-a ajuns în primul rând din cauza oamenilor din club care n-au făcut altceva decât să aprobe orice bazaconie a patronului Mititelu.

Alături de Adrian Mititelu, cine sunt principalii responsabili pentru situaţia critică în care a ajuns Ştiinţa?
1. Yesmenii din jurul patronului 25,7 %
2. Victor Piţurcă 25,2 %
3. Florin Costea şi compania 20,1 %
4. Autorităţile locale 11,7 %
5. LPF şi FRF 5,4 %
6. Presa pupincuristă 4,4 %
7. Suporterii 4,2 %
8. Presa critică 3,5 %

Începând din iarna trecută, Cristescu şi Neagoe s-au arătat contestatari înrăiţi ai patonului Universităţii (era să zicem ai celui care-i plătise până atunci, dar nu e cazul). Numai că şi Cristescu, şi Neagoe avuseseră şi alte mandate la Universitatea aceluiaşi Mititelu, şi nu scoseseră o vorbuliţă de nemulţumire. Au avut nevoie de un aliat puternic, anume Victor Piţurcă, să prindă curaj.
În cinci ani şi jumătate, antrenorii Craiovei şi angajaţii în orice funcţie ai clubului nu şi-au exprimat o părere care să difere de aceea a şefului suprem. Excepţie a făcut doar Ilie Balaci, detaşat şi blazat, care părea să nici nu fie la curent cu planurile şi declaraţiile lui Adrian Mititelu.
Nimeni implicat în viaţa clubului ca salariat n-a atras atenţia că lotul şi organizarea Universităţii nu-i prea permit să facă instrucţie cu Bucureştiul şi să se împiciorogheze în Champions League. Că un jucător de valoare se plafonează dacă stă paru-cinci ani la o echipă fără performanţe şi, mai apoi, fără bani. Că-n afară de arbitri, de duşmanii din Bucureşti şi de presa ostilă sunt şi cauze interne care duc la rezultate nedorite. Nici măcar nu şi-a exprimat careva mâhnirea când Mititelu a deportat Universitatea Craiova la Severin...
Nici fotbaliştii n-au respins atitudinea asta de maimuţă. Toţi şi-au asigurat suporterii că ei nu pleacă la o echipă din Bucureşti nici morţi (în caz că i-ar fi introdus vreun antrenor morţi în teren, ca pe Cidul). Bornescu a acceptat o mascaradă pusă la cale de Mititelu: a venit la o conferinţă de presă organizată spre blamarea Gazetei de Sud – ăsta era adversarul cel mai de temut al Ştiinţei!
De Ediţie specială ce să mai vorbim? Am vorbit când a fost rândul ei, e pe locul 6 în sondaj.

Sursa: oltenia-sport.ro