Femeile care consumă băuturi cu mult zahăr zilnic pot creşte riscul de a face boli cardiovasculare, chiar dacă obiceiul acesta nu se traduce prin kilograme în plus, potrivit RTV.net.

Indiferent de forma sub care se găseşte – ceai dulce, suc, băuturi cu cofeină – femeile care consumă două sau mai multe astfel de delicatese în fiecare zi au un risc mai mare de a face infarct. Şi studiile efectuate în trecut au descoperit o legătură între băuturile îndulcite şi bolile cardiovasculare.

Studiul a vizat 4.166 de persoane cu vârste cuprinse între 45 şi 84 de ani. S-a descoperit că femeile care consumă băuturi ce conţin îndulcitori artificiali au un nivel mare al trigliceridelor. Femeile care consumă una sau mai multe astfel de lichide zilnic prezintă un risc de patru ori mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare. De asemenea, şi nivelul glicemiei era foarte crescut, semn că este posibil să dezvolte diabet ulterior.

Aceste băuturi influenţează negativ întreaga populaţie, chiar dacă acest lucru nu se reflectă în greutatea persoanelor care le consumă.

Zahărul din aceste bombe calorice influenţează organismul prin nivelul ridicat de zahăr sanguin. În primul rând, el ajunge imediat în sânge. Organismul pompează insulină, pentru a menţine normal nivelul glicemiei. Dar, la un moment dat, rezervele de insulină se epuizează sau organismul nu o mai poate secreta, astfel că zahărul în exces rămâne în sânge.

Aceste fenomene pot afecta metabolismul prin diferite metode. Nivelurile mari de zahăr din sânge cresc nivelul trigliceridelor, scad colesterolul bun şi forţează organismul să producă o moleculă mai mică de colesterol, denumit “colesterol rău”. Prea multe zaharuri în sânge cresc de asemenea gradul de inflamaţie.

Femeile sunt cele mai afectate, mai ales cele slabe. Ele au grăsime în jurul organelor, nu sub piele, care produce hormoni care le predispun la diabet, hipertensiune arterială şi creşterea nivelului trigliceridelor.

*************