Ieri-dimineaţă, procurorul Eugen Iacobescu a aruncat bomba, afirmând în faţa jurnaliştilor că Bercea l-ar fi mituit pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, cu 300.000 de euro pentru a interveni într-un dosar şi apoi ar mai fi trebuit să-i dea o tranşă de 400.000 de euro.
Elena ALEXANDRU, 24 martie 2011, 22:21
Minte sau se teme Iacobescu?

Niciunul dintre jurnaliştii prezenţi nu a înregistrat declaraţia, discuţiile purtându-se neoficial. În momentul în care presarii s-au întors la biroul procurorului să ia declaraţii oficiale, acesta a negat totul. Ulterior, nici nu a mai răspuns la telefon, făcându-se nevăzut. Pe marginea afirmaţiilor sale, care aruncă în aer scena politică românească, se fac acum o serie întreagă de speculaţii. Întrebarea care se pune: minte sau se teme Iacobescu de consecinţele pe care le-ar putea avea porumbelul pe care l-a scăpat din gură?

Discuţiile de ieri-dimineaţă din biroul procurorului s-au purtat în contextul în care, potrivit lui Eugen Iacobescu, peste 200 de poliţişti şi jandarmi au descins în peste 13 locaţii din Drăgăneşti-Olt şi Slatina, care aparţin lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fraţilor săi, precum şi unor interpuşi ai lui Anghel, pe numele cărora sunt trecute mai multe imobile.

“Sunt cercetaţi şi fraţii lui Sandu Anghel pentru evaziune de 15 miliarde de lei vechi. Se caută arme, documente fictive şi bani. Cercetările se fac pentru evaziune fiscală, spălare de bani”, a declarat, oficial, procurorul Eugen Iacobescu.

Seifuri şi documente confiscate

De la casele lui Bercea au fost ridicate mai multe documente şi seifuri, iar mai multe rude ale acestuia se află acum la audieri. Potrivit procurorilor, cu ocazia percheziţiilor s-au ridicat înscrisuri şi obiecte necesare stabilirii activităţii infracţionale şi s-a instituit sechestru asigurator. Au fost efectuate percheziţii şi la imobilele deţinute de Anghel Sandu în vederea ridicării cuţitului folosit la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, pentru care este cercetat în stare de arest preventiv.

Procurorul Eugen Iacobescu, schimbat

Se pare că declaraţiile făcute de procurorul de caz Eugen Iacobescu la adresa fratelui preşedintelui Traian Băsescu au avut urmări grave asupra acestuia. Ministerul Public a anunţat imediat după descinderi că dosarele Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, având ca obiect comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, au fost preluate pentru finalizarea cercetărilor de către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inclusiv dosarul inculpatului Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, cercetat, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor.

Sursa: editie.ro