CRAIOVA. Procurori ai Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus, luni, reţinerea pentru 24 de ore a asistentului medical de la IML Craiova, Cristian Preda și a Janei Păun, ambii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, în cursul zilei de ieri, cei doi fiind arestați pentru 29 de zile.

Cristian Preda (asistent medical la Institutul de Medicină Legală Craiova), prin intermediul Janei Păun , a primit contravaloarea sumei de 800 de Euro în schimbul intervenţiei pe care acesta pretindea că o are pe lângă funcţionari cu atribuţii specifice în cadrul instituţiei amintite, pentru obţinerea unei valori a alcoolemiei care să nu mai angajeze răspunderea penală, şi deci, care să-i fie favorabilă într-un dosar penal în care era cercetat G.M.A.

*************