Conferenţiarul universitar dr. Bălună Radu-Nicolae, de la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Craiova, a cunoscut-o pe studenta Roman Petruţa-Nineta, unde altundeva, decât la orele de curs. Ea avea ochii vioi şi săltăreţi, iar el inima zbanghie. Încât cursul de contabilitate şi Informatică în Gestiune (CIG) a devenit aşteptat de amândoi.

Din această încrucişare de priviri seducătoare, Nineta Petruţa Roman s-a ales cu o notă frumoasă la examen, cu un conducător generos la lucrarea de licenţă, iar conf. univ. dr. Nicolae Radu Bălună cu un… copil. Căruia va trebui să-i recunoască paternitatea pe cale judecătorească. Până acum cauza (dosar nr. 28294/215/2011) a avut mai multe termene de judecată, soluţia urmând a se da după toate probabilităţile la 17.01.2012, când este fixat un nou termen.

Până aici nimic neobişnuit, stabilirea paternităţii nefiind o cauză insolită. „Insolite” sunt doar părţile. Şi în primul rând „universitarul” Nicolae Radu Bălună, care are calitatea de pârât. Cum şi-a propus să acceadă şi în Consiliul Profesoral al Facultăţii de Ştiinţe Economice, pentru a-şi continua ascensiunea didactică, problema cu paternitatea pică exact cum nu se putea „mai bine”. Fiindcă „bucătăria internă” a cauzei este realmente încărcată de condimente. Contactată telefonic, Nineta Petruţa Roman nu a vrut să comenteze.

cvlpress.ro