Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova figurează anul acesta printre cele şase mari centre universitare din ţară în care va fi organizat concursul de Rezidenţiat. Mai mult decât atât, la nivel naţional, s-a decis ca şi licenţiaţii în medicină din Braşov să susţină concursul tot în Bănie.

Deocamdată, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, la concursul de Rezidenţiat s-au înscris puţin peste 100 de absolvenţi de studii superioare, însă, în zilele următoare, autorităţile se aşteaptă la un adevărat aflux de candidaţi. În sesiunea din această toamnă, cele mai multe locuri disponibile în cadrul centrului universitar Craiova sunt pentru medicină generală, nu mai puţin de 209 locuri. Prin comparaţie, pentru centrul Braşov sunt scoase la concurs doar 77. La Craiova, concurenţă mare va fi şi pentru cele 17 locuri de la medicină dentară, dar şi pentru cele doar trei locuri de la farmacie.

“Începând din acest an concursul de Rezidenţiat nu se mai dă într-un singur centru, ci descentralizat, tocmai pentru a veni în sprijinul candidaţilor. Până acum, mii de absolvenţi trebuiau să meargă în Capitală pentru a da probele. De anul acesta, însă, examenul se desfăşoară în şase centre universitare tradiţionale: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Pregătirea se va face în 12 centre universitare, pe lângă cele şase fiind Arad, Braşov, Constanţa, Galaţi, Oradea şi Sibiu. La Craiova vor susţine concursul şi cei care optează pentru Braşov”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Concursul va avea loc pe data de 20 noiembrie a.c.

Rezidenţiatul va avea loc anul acesta pe data de 20 noiembrie a.c., la nivel naţional fiind disponibile 2.998 de locuri şi 812 posturi. Cele mai multe, 2.600, sunt pentru medicină generală, 290 sunt pentru medicină dentară şi 108 pentru farmacie. De altfel, autorităţile au declarat că se va pune accent pe pregătirea medicilor în specialităţile unde există un deficit de personal. În aceste condiţii, posturile scoase la concurs sunt, în principal, pentru medicina de urgenţă, Anestezie Terapie Intensivă, neonatologie, oncologie şi farmacie clinică, specialităţi unde nu există, în present, o acoperire suficientă cu personal calificat.

Înscrierile la Rezidenţiat se încheie la sfârşitul acestei săptămâni, termenul limită fiind data de 7 octombrie a.c. Dosarele de înscriere se pot depune la toate direcţiile de sănătate publică din ţară, care centralizează datele şi apoi le transmit la Bucureşti. Candidaţii cetăţeni de origine etnică română din Republica Moldova, Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Ucraina şi Ungaria şi etnicii români cu domiciliul stabil în străinătate se pot înscrie însă la concurs doar la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Subiecte proprii fiecărei universităţi, în premieră

În premieră, subiectele de examen vor fi, în sesiunea din această toamnă, proprii pentru fiecare universitate, dar bazate pe o tematică comună şi respectând o metodologie unică, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Concursul constă într-un test-grilă cu 200 de întrebări, candidaţii având la dispoziţie patru ore pentru a le rezolva. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu şi se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul. Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. Pentru rezidenţiatul pe post clasificarea se face pe fiecare post. Posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidaţi înscrişi sau posturile pentru care candidaţii nu au obţinut punctajul minim de promovare, nu se vor putea alege de alţi candidaţi.

Medicii, dentiştii şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru rezidenţiat. În schimb, cei care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

cvlpress.ro