CRAIOVA. Cinci consilieri judeţeni reprezentanţi ai celor trei partide din legislativul judeţean vor verifica actele de proprietate şi documentaţia cadastrală referitoare la terenul primid de administraţia judeţeană de la MApN.

Comisia ad-hoc a fost constituită azi, chiar în timpul şedinţei ordinare a consiliului judeţean Dolj, la propunerea preşedintelui Ion Prioteasa, ca răspuns la interpelarea consilierului judeţean al PDL, Cosmin Roşulescu. În comisie a intrat Roşulescu, alături de colega sa Oana Dincă, doi consilieri judeţeni ai PSD şi liberalul Ionuţ Negoiţă, care a şi fost desemnat preşedinte al forului care va investiga situaţia terenurilor de la Aeroport.

Democrat-liberalul Roşulescu susţine că a descoperit anumite inadvertenţe în documentaţia referitoare la cele 235 de hectare primite de la MApN, existând nelămuriri cu privire la o suprafaţă de peste 100 de hectare, cu privire la care nu a primit lămuririle solicitate din partea aparatului CJ Dolj.

Şeful administraţiei judeţene a ţinut să-l asigure în plen că tot terenul primit de la MApN e la locul său, neatins, la Aeroport, invitând nu numai comisia consilierilor judeţeni, ci şi “celelalte organe” să verifice situaţia terenurilor.

“Eu mai pot să mai fac şi altceva, să chem şi celelalte organe ale statului cu atribuţii în domeniu să verifice şi să cerceteze tot ceea ce este legat de situaţia acestor terenuri. Vă asigur că totul e în ordine, suprafaţa nu s-a diminuat, ba chiar, în urma măsurătorilor, avem vreo două hectare în plus faţă de cele 233 cât ne-a dat MApN. Terenul e acolo, neatins, pentru că, dacă ar fi dispărut, nu o sută de hectare, ci o sută de metri pătraţi, noi am fi avut probleme grave. Şi, în plus, oricât s-ar vota în Consiliul Judeţean, până la urmă cel care e chemat să dea cu subsemnatul sunt tot eu, deci să fiţi sigur că sunt foarte atent şi am mare grijă în ceea ce mă priveşte”, a spus Prioteasa.

*************