După o lungă perioadă de aşteptare, maternitatea Spitalului Judeţean din Craiova a intrat, în sfârşit, în proces de renovare. Investiţia se ridică la peste şase milioane de lei, bani veniţi din partea Băncii Mondiale, şi va schimba în totalitate aspectul clinicii, care va deveni astfel una dintre cele mai moderne din ţară.

Pentru că lucrările au început de doar câteva săptămâni, în momentul de faţă încă nu poate fi vorba de schimbări vizibile pentru pacienţi. Deocamdată, o bună parte a secţiei s-a transformat în şantier, însă medicii spun că, odată cu finalizarea lucrărilor, maternitatea Spitalului Judeţean din Craiova va fi una dintre cele mai moderne din ţară. Dintre dotările menite să crească gradul de confort al pacientului nu vor lipsi aerul condiţionat, accesul la Internet sau televizoarele. Doctorii vor beneficia şi ei de toate condiţiile necesare pentru a asigura desfăşurarea actului medical în condiţii corespunzătoare. Printre altele, vor fi reabilitate toate sălile de naştere, blocul operator şi Reanimarea.

„Va fi o secţie absolut modernă, cu aer condiţionat, climatizare cu facilităţi şi dotări medicale la standarde internaţionale. Ne aşteptăm să fie cea mai modernă maternitate din toată ţara. Va răspunde tuturor necesităţile şi lucrările se vor întinde pe circa opt luni. Reabilitarea secţiei a început în urmă cu câteva săptămâni”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Cernea, şeful Secţiei de Obstetrică-Ginecologie I de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Lucrările se vor încheia peste opt luni

Pe parcursul următoarelor opt luni vor fi realizate lucrări de rezistenţă mecanică şi stabilitate, securitate la incendiu, igienă, siguranţă în exploatare, protecţie împotriva zgomotului, economie de energie şi izolare termică. De asemenea, vor fi reabilitate instalaţiile sanitare, termice şi electrice, precum cele pentru distribuţia fluidelor medicale. După spusele medicilor, dotările medicale există deja, singura problemă ce va rămâne oarecum nerezolvată fiind cea a mobilierului. Paturile şi noptierele vor mai costa, după aprecierile specialiştilor, încă 30.000 de euro, bani ce nu sunt prevăzuţi în investiţia Băncii Mondiale.

Constructorii promit însă, odată cu finalizarea lucrărilor, condiţii de lux pentru pacientele internate aici. Secţia va fi dotată şi va fi amenajată după tot confortul unei camere de hotel. La final, blocul operator va fi şi el reabilitat. Cele trei săli de operaţie şi cinci săli de naştere vor fi complet modernizate, la standarde europene. „Pentru mobilier nu este necesară o sumă fantastică, mai ales că vorbim de o unitate sanitară de mărimea Spitalului Judeţean din Craiova. După toate calculele noastre, ar fi vorba de 30.000 de euro pentru paturi şi noptiere, care nu au fost incluse de Banca Mondială pe lista de investiţii”, a mai spus şeful clinicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Tot cu bani de la Banca Mondială, în perioada 2010-2011, în cadrul proiectului, au mai fost reabilitate încă cinci maternităţi din Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca, Sibiu şi Brăila.

Peste o lună, o parte din paciente vor fi redirecţionate la Filantropia

Poate cea mai importantă problemă pe care medicii, dar şi autorităţile sanitare, trebuie să o soluţioneze atât timp cât se desfăşoară lucrările de reabilitare este cea a asigurării continuităţii actului medical. Deocamdată, singurul sector aflat în reparaţii a fost izolat de restul secţiei pentru a reduce pe cât posibil zgomotul. Însă, în perioada imediat următoare lucrările vor continua pe fiecare sector şi la un moment dat, în aproximativ o lună, activitatea medicală va fi redusă la jumătate. Prin urmare, timp de câteva săptămâni, unele cazuri vor fi redirijate spre cealaltă maternitatea din oraş, cea de la Spitalul Filantropia Craiova.

Maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova este cea mai mare din Oltenia. În momentul de faţă, toate cazurile severe din unităţile sanitare din judeţele Mehedinţi, Olt, Gorj şi Vâlcea ajung şi sunt tratate aici, motiv pentru care se şi încearcă o modernizare cât mai rapidă a clinicii.

cvlpress.ro