Scăderea ratingului de ţară al SUA şi-a făcut, ieri dimineaţă, resimţite primele efecte. În Asia, bursele au deschis cu scăderi de până la 2%, indicii chinezi înregistrând chiar deprecieri mai ample de 4%. Şi bursele din Europa au deschis în scădere. Preţul petrolului a scăzut cu 3 dolari din cauza temerilor privind cererea de pe piaţa americană, iar aurul a atins un nou maxim istoric, de peste 1.714 dolari pe uncie, revenind, apoi, la 1.690 dolari. Dolarul se depreciază faţă de principalele valute de referinţă şi a atins un nou minim istoric faţă de francul elveţian. Investitorii sunt îngrijoraţi şi au continuat ieri să caute adăpost pe active considerate sigure în perioade de criză, împingând francul elveţian şi aurul la noi maxime record faţă de dolar.

Miniştrii de finanţe din grupul celor mai industrializate ţări din lume, G7, şi-au luat, ieri, angajamentul de a stabiliza pieţele internaţionale, în urma problemelor pe care le întâmpină Statele Unite şi Europa, relatează agenţia de presă Kyodo. „Suntem decişi să luăm măsuri coordonate acolo unde este nevoie, să asigurăm lichiditatea şi să susţinem funcţionarea pieţelor financiare, stabilitatea financiară şi creşterea economică”, au declarat miniştrii de finanţe din G7 într-un comunicat comun, ce a intervenit în urma conferinţei lor online, desfăşurată înainte de deschiderea burselor din Asia. „Vom rămâne în contact strâns în următoarele săptămâni şi vom coopera adecvat, pregătiţi să luăm măsuri pentru a asigura stabilitatea şi lichiditatea pe pieţele financiare”, se mai arată în comunicatul miniştrilor din G7.

După şedinţa sa de duminică după-amiază, şi Banca Centrală Europeană a sugerat că este pregătită să înceapă să cumpere obligaţiuni de stat italiene şi spaniole de pe piaţa secundară, pentru a combate efectul de contagiune al crizei datoriilor de stat. Şi s-a ţinut de cuvânt, lucru care s-a văzut imediat în piaţă. Bursele europene au recuperat scăderile din deschiderea şedinţei de ieri şi au trecut pe plus, randamentele obligaţiunilor emise de Italia şi Spania au scăzut puternic, iar moneda euro s-a apreciat, datorită măsurilor BCE.

Sursa: cvlpress.ro