La data de 15.12.2011, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi de către P.MARIN, din comuna Drănic cu privire la faptul că în noaptea de 14/15.12.2011, persoane necunoscute, i-au sustras din locuinţă bunuri în valoare de 1.000 lei.
Poliţişti din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Segarcea ajunşi la faţa locului au constatata faptul că aspectele sesizate se confirmă, totodată fiind demarate cercetările. Astfel, în mai puţin de 24 de ore, în urma măsurilor specifice întreprinse au fost identificaţi făptuitorii ca fiind N.CRISTIAN, 34 ani şi B.GELU, 25 de ani, ambii din comuna Drănic, judeţul Dolj.

Din cercetările efectuate de poliţişti în cauză a rezultat faptul că N.CRISTIAN a pătruns prin efracţie de două ori în aceeaşi noapte *în locuinţa părţii vătămate, iar pentru a facilita comiterea furtului, a omorât cu intenţie câinele aflat în curte. Suspecţii au sustras din locuinţa doljeanului bunuri printre care şi un televizor, în valoare totală de aproximativ 1.000 lei, o parte dintre acestea au fost recuperate şi restituite.

Pe numele lui N.CRISTIAN a fost începută şi confirmată urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat în formă continuată, distrugere şi omorârea cu intenţie a unui animal, iar faţă de B.GELU a fost începută şi confirmată urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.
Cei doi învinuiţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 ore şi introduşi în CRAP Dolj, iar în cursul zilei de ieri, 17.12.2011, au fost prezentaţi Judecătoriei Segarcea, care a dispus cercetarea acestora în stare de libertate.