Cel mai mare judeţ din regiunea de Sud-Vest abia prinde loc pe podium la bilanţul exporturilor din prima parte a anului, fiind în plus singurul din cele cinci judeţe ale Olteniei care înregistrează un deficit al balanţei comerciale.

Plasarea judeţului Olt pe primul loc în Oltenia la capitolul exporturi nu mai este de mult o noutate, dar, mai nou, Doljul a pierdut şi locul doi din clasament, fiind devansat şi de Vâlcea. Practic, după cum arată datele Direcţiei Regionale de Statistică Dolj, Doljul contribuie cu mai puţin de 15 la sută la totalul exporturilor realizate de regiunea Oltenia în prima parte a anului (perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2011 – nr).

“La nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud -Vest Oltenia exporturile de mărfuri au înregistrat cea mai ridicată valoare, 416183 mii euro, în judeţul Olt, iar cea mai scăzută valoare, 17977 mii euro, s-a înregistrat în judeţul Gorj. Exporturile de mărfuri, exprimate în preţuri FOB, realizate la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, au fost în perioada 01.01.-30.04.2011 de 754168 mii euro.În cadrul judeţelor componente ale regiunii, judeţul Olt a avut o pondere de 55,2% în totalul exporturilor, fiind urmat de Vâlcea cu 23,1%, Dolj cu 14,5%, Mehedinţi cu 4,7% şi Gorj cu doar 2,5%”, arată un comunicat al DRS Dolj.

În schimb, Doljul este singurul judeţ al regiunii care înregistrează un deficit al balanţei comerciale, fiind pe minus cu aproape 70 de milioane de euro.

“În Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, balanţa comercială (soldul FOB/FOB) a înregistrat în perioada 01.01.-30.04.2011, un excedent în valoare de 228402 mii euro. La nivelul judeţelor, aceasta a înregistrat valori pozitive în Olt (241961 mii euro), Vâlcea (48403 mii euro), Mehedinţi (+4745 mii euro) şi Gorj (2930 mii euro) şi valoare negativă în Dolj (-69637 mii euro). Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în perioada 01.01.-30.04.2011, a fost de 143,4%. În cadrul judeţelor componente ale regiunii, gradul de acoperire a importurilor prin exporturi a avut următoarele ponderi: 238,9% în Olt, 138,4% în Vâlcea, 128,0% în Gorj, 115,3% în Mehedinţi şi 61,2% în Dolj”, precizează comunicatul DRS Dolj.

*************