La data de 26.06 .2011, ora 02.50, agenţi de poliţiei din cadrul Biroului Rutier Craiova, efectuând serviciul de supraveghere şi controlul traficului rutier pe str. Gheorghe Chiţu din localitate, au făcut semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism şi întrucât acesta nu s-a conformat, s-a trecut la urmărirea acestuia.
Pe strada Caracal, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat un stâlp de iluminat public, după care a părăsit locul respectiv.
S-a procedat la ridicarea autoturismului în cauză şi imobilizarea la sediul Biroului Rutier Craiova.
Din cercetările poliţiştilor s-a stabilit că autoturismul a fost condus de către N.LUCIAN, 21 ani, din Craiova care nu posedă permis de conducere, fapt pentru care pe numele său a fost întocmit dosar penal.