În 2009 şi 2010 economia românească s-a prăbuşit, mai întâi cu 7,1% din PIB, apoi cu 1,3% din PIB. Deşi tăierea salariilor s-au deprecierea lor din cauza inflaţiei, precum şi şomajul au afectat toate judeţele din România, statistic nu toată ţara a fost în recesiune. În perioada 2009-2010 judeţele Argeş şi Cluj au fost singurele din România care au avut creştere economică, respectiv apreciere reală a PIB, în ambii ani în care economia naţională s-a prăbuşit, conform datelor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).

Astfel, în timp ce în 2009 economia naţională a scăzut cu 7,1% din PIB, cea a judeţului Argeş a crescut cu 3,9% din PIB-ul local, iar cea a Clujului – cu 0,5%. În 2010, când economia naţională a scăzut cu 1,3% din PIB, cea judeţeană a Argeşului a crescut cu 4,6% din PIB-ul local, iar a Clujului – cu 1,5%.

Potrivit cotidianului Gândul, cele două judeţe au profitat din plin de cele mai importante motoare ale economiei naţionale din ultimii trei ani: Dacia şi Nokia. Afacerile Dacia au crescut cu 50% de la finele lui 2008 la finele lui 2010, de la 7,64 de miliarde de lei în 2008 la 11,4 miliarde de lei în 2010. În cazul Nokia creşterea a fost mult mai mare. De la afaceri de 1,67 de miliarde de lei la finele lui 2008, gigantul finlandez a ajuns la venituri de peste 6,2 miliarde de lei la sfârşitul anului trecut, deci de aproape patru ori mai mari.

Sursa: cvlpress.ro