Asociația Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă – CDCD implementează în perioada 13-19 Aprilie 2011 cursul de formare Re:ACT – Training Course on Social Inclusion, finanțat de Consiliul Europei – Fundația Europeană pentru Tineret – Acțiunea 1. La acest curs vor participa 27 de lideri și lucrători de tineret, din 9 țări: Turcia, Bulgaria, Italia, Lituania, Armenia, Macedonia, Republica Moldova, Serbia și România.

Scopul cursului de formare este acela de a promova incluziunea socială și participarea activă a tinerilor folosind ca metodologie animația socială și activismul creativ. Obiectivele urmărite în cadrul cursului sunt familiarizarea participanților cu conceptul de teatru-ziar ca metodă de participare activă a tinerilor, cooperarea ONG-urilor de la nivel european și local pentru a crea o rețea stabilă și eficientă pentru dezvoltarea proiectelor ce au ca temă lupta împotriva sărăciei și excluziunii sociale, dizolvarea stereotipurilor și stigmatelor atașate de sărăcie și excluziune socială, creșterea solidarității între tineri cu background social diferit și asigurarea dezvoltării durabile, oferirea unui cadru prin intermediul teatrului-ziar pentru dezvoltarea abilităților de comunicare interculturală, oferirea lucrătorilor de tineret un set nou de tehnici și metode pe care le pot folosi în asociațiile lor, promovarea dialogului intercultural.

Conceptul teatru-ziar

“Conceptul teatru-ziar este unul nou și se referă la crearea unor scurte piese de teatru pornind de la articole de ziar. Utilizând această metodă obținem mai multe rezultate. În primul rând este vorba despre conștientizarea unor probleme reale, din viația de zi cu zi, în ceea ce privește excluziunea socială și sărăcia. Apoi dezvoltăm creativitatea tinerilor și dialogul intercultural, cu atât mai mult cu cât la acest curs de formare participă tineri din 9 state europene”, a declarat Adina Marina Călăfăteanu, managerul proiectului.

Sursa: www.lupamea.ro