Consumul de tutun, alcool, droguri in rândul adolescenţilor, precum si manifestările violente, reprezintă marile probleme cu care se confrunta comunitatea.



Si in rândul tinerilor noştri acest fenomen tinde sa se dezvolte. Instituţiile statului au luat atitudine, in raport cu această problemă, unindu-şi forţele pentru a convinge si preveni aceste fenomene.

În acest context, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au organizat si desfăşurat o acţiune de prevenire a infracţiunilor comise cu violenţă, a consumului de droguri şi a substanţelor etnobotanice, in rândul elevilor claselor a IX-a dela Colegiul Tehnic AUTO din municipiul Drobeta Turnu Severin.

Acţiunea se înscrie în proiectul care se desfăşoară în parteneriat cu Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, Centrul judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog.

Principalele obiective avute in vedere, *au constat in :


  • Identificarea problemelor cu privire la riscurile consumului de tutun, alcool si droguri si a consecinţelor acestuia in plan personal si social;
  • Implicarea tinerilor in activităţi de petrecere a timpului liber in mod util si atractiv in vederea dezvoltării respectului pentru sănătatea personala si pentru normele si regulile de convieţuire sociala.
  • Pregătirea antivictimală si antiinfractională a acestora.

Pe parcursul dezbaterilor s-a insistat asupra faptului ca o* mare parte dintre infracţiunile comise fie de minori, fie de adulţi se produc pe fondul consumului de alcool. Tot acesta este una din cauzele favorizante in producerea evenimentelor rutiere.

Intâlnirea cu elevii si cadrele didactice a fost una interactivă iar prezentarea unor filme, spoturi video si exemple din cazuistica politiei a reprezentat punctul de atracţie al acţiunii. Ca de fiecare data mass-media locala a fost alături, promovând sfaturile si recomandările antivictimale cu ocazia ştirilor .

Mihai Craioveanu



Sursa: jurnalulolteniei.ro