Minerii de la Exploatarea Minieră Uricani, din judeţul Hunedoara, au fost scoşi, marţi, din subteran după ce într-o zonă închisă din partea vestică a minei a avut loc o explozie. Din primele informaţii, se pare că nu există victime, chiar dacă în subteran se aflau 200 de mineri. Explozia a avut loc în momentul în care se schimbau turele, iar în zona în care s-a produs incidentul nu se afla nimeni.

Zona a fost izolată cu diguri. Până în prezent nu se cunoaşte cu exactitate cauza producerii incidetului. Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani, citaţi de Mediafax, în urma incidentului, conducerea companiei a hotărât ca cel puţin marţi niciun angajat al minei să nu mai intre în subteran. Cel mai probabil, zona în care s-a produs deflagraţia va fi analizată în cursul zilei de miercuri de către o echipă de salvatori profeşionişti de la Salvamint Petroşani, care vor coborî în mină.

În luna februarie, o altă explozie a avut loc în aceeaşi zonă, în urma căreia cinci mineri şi-au pierdut viaţa. La mina Uricani lucrează aproape 800 de anagajaţi, fiind una dintre cele trei unităţi miniere care vor intra pe program de închidere.

Mediafax