La data de 22.09.2011, poliţiştii Secţiei 3 Craiova au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către S.MARCELA, 53 de ani şi Ş.FLOAREA, 60 de ani, ambele din Craiova cu privire la faptul că persoane necunoscute le-au deposedat de genţile pe care le aveau asupra lor.
Extinzându-se cercetările, în cursul zilei de ieri, poliţiştii au efectuat două percheziţii la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea tâlhăriei. Astfel, au fost identificaţi şi conduşi pentru audieri la sediul poliţiei F.NICOLAE şi T.LUCIAN, A.ION, 39 ani, toţi din Craiova.
Din cercetările efectuate în sarcina lui A.ION s-a reţinut furtul comis asupra părţii vătămate G.LENUŢA, din Craiova, fapta fiind comisă la data de 22.09.2011.
În baza probatoriului administrat în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea a trei infracţiuni de tâlhărie, suspectul fiind reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă, ulterior Judecătoria Craiova emiţând mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile.