În ultimele 24 de ore, poliţiştii doljeni, în cadrul activităţilor specifice desfăşurate, au constatat patru fapte de natură penală constând în infracţiuni la regimul circulaţiei. În toate cauzele poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 R.
*
• Ieri, la ora 05.30, în Calafat, pe strada Popa Şapcă, o patrulă de siguranţă publică l-a depistat în trafic pe F.GEORGIAN, 23 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Craioveanul a fost condus la Spitalul Calafat unde a refuzat recoltarea de probe biologice.
• Aseară, la ora 21.30, în comuna Orodel, lucrători ai Secţiei 8 Poliţie Rurală Pleniţa l-au depistat în trafic pe B.NICU, 23 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
• În noaptea de 15/16.01.2012, ora 00.30, o patrulă de siguranţă a Secţiei 5 Poliţie cu ocazia executării serviciului de patrulare a oprit pentru control, pe Calea Severinului, un autoturism condus de V.COSMIN, *24 de ani, din Craiova. Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că *autorizația de circulație provizorie este expirată din data de 11.01.2012.
• Ieri, la ora 17.15, în afara municipiului Craiova, pe D.N. 65 F, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat în trafic pe D.MARIUS, 31 de ani, din localitate în timp ce conducea o autoutilitară având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.