„Suntem interesaţi de agricultură şi agroindustrie”, a afirmat, ieri, ambasadorul Italiei în România, Excelenţa Sa Mario Cospito, în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut cu oficialităţile judeţene, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi prefectul de Dolj, Nicolae Giugea. Diplomatul a insistat asupra celor două sectoare şi a precizat că Ambasada este dispusă să aducă întreprinzători italieni în Dolj, mai ales dacă autorităţile judeţene şi locale au deja întocmite proiecte pe care să le prezinte eventualilor investitori. De altfel, ambasadorul italian a punctat că şi turismul reprezintă un sector de interes, în condiţiile în care podul care va lega România de Bulgaria constituie un element extrem de important pentru dezvoltarea celor două ţări, element ce poate fi valorificat excelent atât în turism, cât şi în comerţ.

Agricultura este sectorul care îi interesează cel mai mult pe investitorii italieni, care şi-ar putea dezvolta afacerile şi în judeţul nostru, mai ales că achiziţionarea de terenuri pretabile cultivării este una dintre priorităţile acestora. Însă şi energia, turismul sau vânătoarea sunt atractive pentru întreprinzătorii din Peninsulă. Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, aflat la cea de-a treia vizită la Craiova, a afirmat în cadrul întâlnirii cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, că investitorii italieni sunt gata să vină la noi, însă ar fi bine ca autorităţile să aibă deja puse la punct proiecte pe care să le prezinte în faţa acestora. Diplomatul a explicat că, spre deosebire de zona noastră, în Italia firmele care susţin PIB-ul sunt cele mici şi mijlocii, şi nu industria grea. „Ţara noastră a luat o poziţie puţin diferită faţă de ceea ce se încearcă la Craiova cu industria grea. 90% dintre firmele italiene sunt mici şi mijlocii, deci industria uşoară este cea care primează la noi. Sunt de acord că industria grea este importantă pentru dezvoltarea economică a unui teritoriu, de aceea este foarte bună investiţia în Ford, însă nu trebuie privită ca cea mai mare în regiune. Industria automobilistică merge într-o direcţie bună la dumneavostră, însă noi, italienii, suntem interesaţi de agricultură şi agroindustrie deopotrivă”, a afirmat Excelenţa Sa.

„Avem proiecte atractive pentru investitorii italieni”


Potrivit acestuia, italienii vor să ştie în judeţ există centrale de dimensiuni mici sau medii, care au funcţionat sau funcţionează pe petrol, şi pe care să le transforme în unele care merg pe bază de reziduuri din păduri, cum de altfel pot fi utilizate vântul şi soarele. „În aceste sectoare despre care v-am vorbit – dacă există oportunităţi – noi suntem dispuşi să aducem investitori. Repet, ideal ar fi să aveţi deja nişte proiecte, pe care să le prezentaţi în faţa acestora”, a insistat ambasadorul Italiei.

Suntem pregătiţi să ne întâlnim cu investitorii din ţara dumneavoastră, avem deja proiecte atractive pentru a-i convinge că avem ce să le oferim. (…) Avem localităţi situate aproape de Dunăre, care îşi exportă produsele în ţările membre UE, dar cărora le lipseşte o verigă importantă: preluarea mărfii este foarte dificilă. Sunt convins că cine se va ocupa de transportul ei va face o investiţie de succes. Apoi, suntem cunoscuţi pentru terenurile pretabile agriculturii – drept dovadă, italienii sunt pe primul loc în ceea ce priveşte achiziţionarea de terenuri agricole de la noi – şi, nu în ultimul rând, Doljul este cel mai însorit judeţ al ţării, aşadar captarea energiei poate fi o afacere cât se poate de prolifică. Să nu uităm de Strategia pentru Dunăre, care urmăreşte navigaţia, hidroenergia, infrastructura şi turismul”, a explicat Ion Prioteasa.

Şapte zile, doi investitori şi un interes comun

„Agricultura” a fost pe buzele oficialilor şi la întâlnirea cu prefectul de Dolj, Nicolae Giugea. Acesta din urmă i-a spus diplomatului italian că sectorul produselor agricole este extrem de dezavantajat şi slab dezvoltat, dar că, totuşi, agricultura se află pe drumul cel bun şi trebuie ajutată pe mai departe. Discuţia s-a axat, apoi, pe sectorul producerii de energie, prefectul judeţului aducând în discuţie şi oportunităţile de la Filiaşi şi Calafat. În acest sens, Excelenţa Sa, ambasadorul Italiei i-a propus lui Nicolae Giugea ca în şapte zile să-i primească pe întreprinzătorii italieni din domeniu pentru a vedea centrala termică de la Calafat: „Dacă sunteţi de acord, şi această centrală se poate vizita, eu pot trimite acolo doi investitori, unul care foloseşte rezidurile din păduri, iar un altul care cultivă rapiţă, pe care o foloseşte pentru producerea de ulei şi energie”, a spus diplomatul. „Avem disponibilitate în faţa investitorilor care se pot aşeza la Calafat şi Filiaşi şi nu numai”, a afirmat Nicolae Giugea.

Excelenţa Sa, ambasadorul Italiei la Bucureşti, a avut o întrevedere şi cu viceprimarul Craiovei, Teodor Sas, iar după-amiază oficialul italian a participat la inaugurarea „primului club italian, deschis după decenii întregi, în România”, după cum a precizat domnia sa.

Ambasadorul Italiei în România, Mario Cospito:

„Şi turismul ne interesează: croazierele care se fac pe Dunăre ar trebui să se poată opri şi în Dolj, unde turiştii să vadă obiectivele pe care le aveţi.

La Calafat, odată cu finalizarea podului, transporturile se vor putea mişca mai bine, mai ales pentru Italia, pentru că veţi intra în Schengen, iar noi vă vom ajuta.

Trebuie să ştiţi că judeţul dumneavoastră este căutat de vânătorii italieni, de aceea şi acest segment ar trebui dezvoltat. Partidele de vânătoare aduc foarte mulţi bani, poate chiar 2.000-3.000 de euro pentru un pachet de o săptămână.

Cum spunem noi, italienii, Nu trebuie să ne ocupăm numai de pâine, ci şi de suflet, drept urmare şi din punct de vedere cultural ne dorim să fim mult mai prezenţi la Craiova”.

Sursa: www.cvlpress.ro