26 de miliarde de lei vechi este suma pe care reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj au de gând să o investească pentru schimbarea lifturilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova. Unitatea medicală a primit bani şi de la Ministerul Sănătăţii, pentru schimbarea a trei dintre cele 12 lifturi existente. Şeful administraţiei doljene, Ion Prioteasa, a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectul de hotărâre privind schimbarea celor nouă lifturi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova se va afla pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe ordinare de Consiliu Judeţean.

“O sumă importantă am trecut-o de-o parte pentru a ne implica tot într-un domeniu care priveşte populaţia Craiovei, dar şi a regiunii. Astfel, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova vom aborda schimbarea a nouă lifturi. Specialiştii cu care am discutat au apreciat că e nevoie urgentă să fie schimbate lifturile, cu atât mai mult cu cât spitalul a primit bani de la Ministerul Sănătăţii pentru înlocuirea a trei dintre ele, aşa că am zis că trebuie să facem un efort să le schimbăm pe toate. Suma necesară pentru această lucrare, estimată de colegii de la SJU Craiova, este de 26 miliarde de lei vechi. Acest proiect de hotărâre se va afla pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe ordinare, care va avea loc săptămâna viitoare”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

cvlpress.ro