România a importat, în primele nouă luni din 2011, o cantitate de 41.611 tone de ceapă, usturoi şi praz, în creştere cu aproape 26% faţă de perioada similară din 2010, în timp ce exporturile au fost de peste 25 de ori mai mici în aceeaşi perioadă, respectiv de numai 1.660,1 tone, potrivit datelor furnizate luni de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) privind comerţul cu produse agroalimentare.

Valoarea importurilor de ceapă, ceapă franţuzească, usturoi, praz, dar şi alte legume aliacee consemnată după primele nouă luni din 2011 a depăşit 10,8 milioane de euro, în timp ce în aceeaşi perioadă din 2010 a totalizat 7 milioane euro pentru 33.063 tone de astfel de legume aduse de pe piaţa externă. Potrivit datelor MADR, încasările din exporturile de ceapă, usturoi şi praz au totalizat, în primele nouă luni ale anului trecut, 1,22 milioane euro, faţă de 944.476 euro în perioda similară din 2010, când a fost exportată o cantitate de 1.748 tone.

Atât exporturile cât şi importurile de ceapă, ceapă franţuzească, usturoi, praz, dar şi alte legume aliacee au fost realizate în şi din ţările Uniunii Europene şi extracomunitare. În 2011, în România a fost cultivată o suprafaţă de 32.200 hectare cu ceapă uscată de pe care s-a obţinut o producţie de 400.000 tone, iar usturoiul uscat, circa 74.000 tone, a fost obţinut de pe 11.500 hectare.

cvlpress.ro