România nu va reduce taxa pentru autovehiculele care trec peste podul de la Dunăre din zona localităţilor Giurgiu-Ruse, având nevoie de banii atraşi din această sursă, în pofida deciziei guvernului de la Sofia de a reduce, unilateral, acest tarif. Decizia autorităţilor române de a menţine această taxă la actualul nivel, de 6 euro, este indicată într-un document oficial înregistrat la Guvern la sfârşitul anului trecut.

„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale nu preconizează diminuarea tarifelor de trecere pentru utilizarea podului de la Giurgiu-Ruse, având în vedere că acestea constituie venit la dispoziţia companiei şi sunt utilizate la finanţarea lucrărilor de construcţie, modernizare, întreţinere şi reparaţie a drumurilor naţionale, precum şi la garantarea şi rambursarea creditelor externe şi interne contractate în acest scop”, se arată în documentul menţionat.

În vara anului trecut, guvernul bulgar a redus taxa pentru autoturismele care traversează podul dinspre Ruse spre Giurgiu de la 12 leva (6 euro) la 4 leva (2 euro).

cvlpress.ro