Potrivit unei informări emise, sâmbătă, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), începând de duminică, ora 12.00 şi până luni, la ora 9.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din nord-vestul ţării.

Se vor semnala averse, descărcari electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp şi punctiform 50 l/mp.

Meteorologii menţionează că fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în Maramureş, Transilvania, Moldova şi în zona de munte. În restul teritoriului, instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii mai restrânse, în prima parte a intervalului în Banat şi Crişana, iar spre sfârşit în Muntenia şi Dobrogea.