POIANA MARE. Rudele unui fost deținut, condamnat pe nedrept la 12 ani de închisoare, după ce, în 2001 a fost arestat că şi-ar fi ucis concubina, pacientă la Spitalul de Neuropsihiatrie din Poiana Mare, împart acum cu avocata familiei banii pe care i-au câştigat după ce bărbatul a dat în judecată statul pentru arestarea sa nelegală.

În 2001, în luna octombrie, Marin Popară, un cioban din Poiana Mare, a fost acuzat că a violat şi ucis în curtea unităţii medicale o pacientă, despre care se spune că era iubita lui. Bărbatul, care fusese externat din Spitalul de Psihiatrie în urmă cu doi ani, a s[rit gardul și a intrat în curtea spitalului. Potrivit anchetei de la vremea respectivă, bărbatul a găsit-o în curtea spitalului pe Cristinela Popa, de 35 de ani, pe care a violat-o şi apoi a lovit-o cu o bâta. Angajaţii spitalului îşi amintesc momentul tragediei.

„Au găsit-o mâncată de câini. L-au arestat degeaba că am înţeles că altul ar fi omorât-o, dar nu l-au găsit. A murit între timp și Marian şi ta-so Oprea şi acum fratele lui Marian şi nişte nepoţi i-au banii de la stat pe care i-au câştigat. Marian era un tip foarte retras, la locul lui. Nu prea vorbea cu nimeni“, spune Florin N., unul dintre angajaţii Spitalului de la Poiana Mare.

Marin Popara fusese internat la Spitalul Psihiatric de la Poiana Mare pentru furt. El a fost arestat atunci, iar în 2004 a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi, după 3 ani şi 8 luni de pușcărie, a fost pus în libertate și achitat. Instanţele au ajuns la concluzia că arestarea sa a fost nelegală şi i-au acordat daune de 70.000 de lei, majorate la 150.000 de lei în apel. După casarea şi rejudecarea apelului, s-au acordat reclamantului daune materiale de 33.500 lei şi daune morale de 341.500 lei.

Primarul din Poiana Mare, Marin Vintilă susţine că fratele lui Marian nu are un domiciliu stabil şi cu greu îl mai vezi în comună, iar sora acestuia a venit de la Timişoara, acum câteva săptămâni, să îşi ceară drepturile - un teren care i-ar aparţine în urma unei moşteniri de la tatăl ei.

*************