- EUR
- 4,9754
- Forum
- Forumnet
- Arhiva Stiri
- Diverse Politic. Discutiile privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, amanate pentru 2012
-
Politic. Discutiile privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, amanate pentru 2012
Aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar putea să nu fie discutată la reuniunea de marţi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, a declarat un diplomat european de rang înalt, citat de site-ul Novinite.com, potrivit căruia decizia a fost motivată de faptul că nu s-a înregistrat nicio evoluţie pozitivă. Comentariile sale intervin în urma anunţului de săptămâna trecută al Olandei cu privire la menţinerea atitudinii sale faţă de aderarea la Schengen a României şi Bulgariei, scrie Mediafax. Astfel, o decizie în acest sens va fi amânată pentru 2012.
Diplomatul a adăugat că preşedinţia poloneză a UE susţine o aderare în etape a celor două ţări la Schengen, începând cu deschiderea graniţelor maritime şi aeriene la sfârşitul lui martie 2012, dar Olanda a decis încă o dată să blocheze acest proces. Aşa că miniştrii de interne din ţările UE nu vor discuta, marţi, despre un calendar al aderării României şi Bulgariei la Schengen, ci vor asista doar la o prezentare a situaţiei de către preşedinţia poloneză.
Vineri, liderii celor 27 de state membre UE, reuniţi la Bruxelles în cadrul ultimului lor summit din 2011, au amânat încă o dată aderarea României şi Bulgariei. Guvernul olandez a invocat rezultatele nesatisfăcătoare ale luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate în explicarea opoziţiei sale. Olanda a rămas singurul stat UE care se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen, după ce Finlanda şi-a modificat atitudinea în noiembrie, acceptând o aderare în etape.
*************