Prepeliţă urmează să depună azi memoriu pentru a deveni liber de contract şi e aşteptat să semneze cu Steaua, informează Gazeta Sporturilor.

Andrei Prepeliţă (25 de ani) are şanse foarte mari să joace în roş-albastru în prima etapă, la Craiova. Căpitanul Universităţii şi-a anunţat apropiaţii că nu mai suportă situaţia de la echipă:
"Cum mă întorc din Antalya, voi depune memoriu! Gata, la revedere, Craiova! Nu mai pot să aştept la nesfîrşit, nu mai sînt bani! Toţi de la echipă vor să plece!". Mijlocaşul oltean a revenit ieri în ţară alături de restul elevilor lui Nicolo Napoli şi azi, în prima zi liberă acordată de antrenor, se pregăteşte să se adreseze Comisiilor. Sursele Gazetei susţin că destinaţia lui Prepe va fi chiar Steaua, primul adversar din 2011 în campionat al oltenilor: "Şi Gigi Becali, şi Mihai Stoica, şi Marius Lăcătuş îl vor. MM îl dorea încă de cînd era la Urziceni", a confirmat un apropiat al fotbalistului.

Trecerea lui Andrei în Ghencea ar însemna un mare cîştig pentru stelişti. Mijlocaşul este polivalent şi poate evolua pe mai multe poziţii la mijloc: fie în centrul liniei mediane, dar şi în banda dreaptă. Totuşi, cel mai probabil, Prepeliţă ar putea face tandem cu brazilianul Ricardo, chiar dacă Marinescu a avut evoluţii apreciate în stagiul de pregătire din Antalya. Steaua caută de mai multă vreme un playmaker, un fotbalist de ultimă pasă, iar Prepeliţă pare omul perfect.

Pentru a-l sufla Craiovei pe Prepeliţă, roş-albaştrii îi pregătesc un contract standard, de 10.000 de euro pe lună, plafonul maxim în Ghencea. Însă pentru că ar veni din postura de jucător liber de contract, Gigi Becali ar fi dispus să-i ofere lui Prepeliţă o primă de instalare de 200.000 de euro.
Gazeta a informat în exclusivitate despre dorinţa lui Prepeliţă de a părăsi Ştiinţa încă de acum două săptămîni, dinainte de plecarea în stagiul de pregătire din Turcia. "La noi e debandadă, au rămas doar copiii aici. De ce să mai stau?! Să mă fac de rîs?! Nu mi-am mai luat banii de patru luni. Voi avea o discuţie cu Adrian Mititelu, sper să ne înţelegem amiabil. Dacă nu, poate îmi depun memoriu", spusese atunci fotbalistul într-un cerc de prieteni.

"Da, Andrei vrea să plece. Însă nu va proceda precum alţii care au depus memorii, ci în urma unui transfer. Îşi caută şi el echipă în străinătate" - Mititelu despre Prepeliţă, acum cîteva zile

2 milioane de euro i-a oferit Gigi Becali lui Mititelu în noiembrie 2008 pentru Prepeliţă, ofertă refuzată însă de patronul oltean. 1 milion de dolari l-a costat pe Mititelu transferul lui Prepeliţă de la FC Argeş în 2007.


sursa lupamea.ro