Chiar dacă oficial magazinele “de vise” în care se comercializau produse pe bază de plante etnobotanice au fost închise în Craiova, asta nu înseamnă că cei obişnuiţi să consume aşa ceva nu au de unde să se aprovizioneze. Problema este că cei care vând etnobotanice ştiu să le evite pe cele asimilate de legislaţia în vigoare drogurilor.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, coordonaţi de un procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au descins, aseară, pe strada “Câmpia Islaz”, la nr. 4, loc de unde erau informaţii că s-ar comercializa etnobotanice. Locuinţa respectivă era închiriată de nişte tineri, care o foloseau ca “punct de vânzare”. Însă, aşa cum se aşteptau, oamenii legii n-au găsit în urma percheziţiei nici cocaină, nici heroină, nici măcar cannabis.

Au fost ridicate peste 350 de ţigarete confecţionate artizanal şi mai bine de 450 de plicuţele cu diverse prafuri, însă din primele verificări nu rezultă că ar fi vorba despre substanţe incriminate de Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, actualizată anul trecut.

Procurorul de caz din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova a dispus trimiterea la Bucureşti, la Laboratorul de analize fizico-chimice al Drogurilor din cadrul IGPR, a unor mostre din toate produsele găsite la adresa respectivă, urmând ca în momentul în care se vor primi rezultatele să se dispună şi măsurile în consecinţă, după cum au precizat oamenii legii.

Sursa: www.cvlpress.ro