Recensământul a început cu dreptul în cartierul craiovean Faţa Luncii. Chiar dacă doi dintre recenzorii desemnaţi pentru această zonă au făcut cale întoarsă la vederea primei droaie de pirande înconjurate de puradei. Până la urmă, trecând peste aceste mici obstacole, echipa de recensământ, reîntregită, s-a descurcat în primele două zile chiar peste aşteptări. Romii din Faţa Luncii vizitaţi de recenzori s-au arătat receptivi, mulţi dintre ei bucuroşi că sunt băgaţi în seamă.

“Practic, este pentru prima oară după Revoluţie când aici se desfăşoară recensământul. După cum vedeţi, oamenii, indiferent că locuiesc în case dărăpănate sau în vile, chiar îi aşteaptă pe recenzori şi sunt dornici să le spună cine sunt, ce fac şi ce au! Asta pentru că cei mai mulţi au înţeles că şi ei contează, la fel ca fiecare locuitor al Craiovei”, apreciază observatorul Romani CRISS pentru recensământ şi consilier al preşedintelui CJ Dolj, Romeo Tiberiade.

De altfel, Fundaţia Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii a susţinut încă din august o campanie, “Declară-ţi etnia şi povestea ta va fi una mai bună!”, pentru conştientizarea persoanelor de etnie romă cu privire la necesitatea declarării apartenenţei.

Nouapresa.ro