Cei care nu au reuşit să promoveze prima sesiune din cadrul examenului de bacalaureat 2011 mai au o şansă, în toamnă. Ieri a fost ultima zi în care ei au avut posibilitatea să se înscrie pentru a doua sesiune a bacalaureatului din acest an. În judeţul Dolj sunt aproximativ 4.440 de elevi care nu au promovat prima sesiune. Până joi seara şi-au depus cererile doar 2.500. Cifra finală a numărului de candidaţi va fi stabilită luni, întrucât ieri s-au făcut înscrieri până la ora 16.00.

Sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat 2011 se va desfăşura în perioada 22 august – 2 septembrie. Bacalaureatul are trei probe orale şi trei scrise. Probele orale vor avea loc în intervalul 22 august – 26 august, la Limba română, Competenţe digitale şi limbă străină.

Pe 29 august va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura română, urmând ca până în septembrie să se desfăşoare celelalte probe scrie. Astfel, pe 31 august va avea loc proba obligatorie a profilului, iar în 2 septembrie, proba la alegere a profilului. Elevii care au urmat liceul în altă limbă decât româna vor susţine, în plus, o probă orală şi una scrisă de limbă maternă. Afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor vor avea loc în 4 septembrie. În 5-6 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în 7 septembrie se vor afişa rezultatele finale.

Sursa: cvlpress.ro