Jandarmii i-au luat la întrebări pe angajaţii a trei societăţi comerciale care vindeau la magazinele unde erau angajaţi, produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat. Astfel, au fost confiscate produse alimentare şi aproximativ 150 litri de bere, a căror valoare se ridică la suma de aproximativ 550 lei.

Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 1000 lei fiecare, conform Legii nr. 12/1990, art. 2., marfa confiscată urmând a fi distrusă. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj desfăşoară acţiuni de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale precum şi pe linia protecţiei consumatorului, astfel de activităţi urmând a se continua în mediul urban cât şi, cu preponderenţă, în mediul rural unde se constată că în magazine există şi se comercializează produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat.

Doljenii sunt sfătuiţi să acorde o atenţie deosebită produselor alimentare cumpărate şi să verifice termenul de valabilitate al acestor produse, deoarece acestea reprezintă un pericol pentru sănătate, iar în cazul constatării unor astfel de situaţii să anunţe organele abilitate pentru luarea măsurilor ce se impun.

Sursa: lupamea.ro