- EUR
- 4,9754
-
Scoala Particulara Ethos isi deschide portile pentru elevii craioveni
Astăzi va avea loc inaugurarea noii clădiri a Şcolii Particulare Ethos. Aceasta este amplasată pe strada Geniştilor, numărul 60, în cartierul craiovean Romaneşti. Începând cu orele 14, se va derula un program ce va cuprinde mai multe discursuri susţinute de domnul Bruno Schwengeler, Preşedintele Fundaţiei Creştine Ethos, dar şi de directorul şcolii, Simona Marinescu. De asemenea, în cadrul ceremoniei va fi prezentat corpul didactic şi se vor expune scopul şi proiectele de viitor ale Şcolii Particulare Ethos.
Un alt moment al evenimentului va consta în prezentarea de către Domnul Bruno Schwengeler a unui scurt referat despre criza economică mondială, despre depresia și isteria creată de datorii, pericole ce ne amenință pe toți.
După aceste momente, toți cei prezenți vor avea posibilitatea să facă un tur de onoare al clădirii și totul va culmina cu degustarea unor spcialități elvețiene produse chiar de S.C Casa Ethos S.R.L.