Arunca vina de la unul la altul. Consiliul Judetean Dolj si Prefectura judetului se invinuiesc reciproc pentru situatia creata la Directia de Paza si Servicii din subordine. Cei douazeci de angajati care au fost disponibilizati la sfarsitul anului trecut si-au cautat dreptatea in instanta, iar acum vor fi reangajati.
Legea bat-o vina. Lupta data intre Consiliul Judetean si Prefectura Dolj pe subiectul disponibilizarilor de la Directia de Paza si Servicii pare sa nu se mai sfarseasca dupa ce Tribunalul Dolj a decis anularea hotararii Consiliului Judetean prin care peste 100 de angajati ai si-au pierdut slujbele. Pe de o parte, Consiliul Judetean Dolj acuza institutia Prefectului ca a transmis o adresa gresita pe baza careia a fost nevoita sa ia o hotarare gresita, pe de alta parte prefectura acuza consiliul ca a interpretat gresit adresa trimisa. Prefectura Dolj a transmis insa o precizare prin care se face referire la sentinta prin care a fost anulata hotararea CJ Dolj. „Instanta de fond (Tribunalul Judetean) si cea de recurs (Curtea de Apel) au contrazis sustinerile Consiliului Judetean Dolj, dand castig de cauza Institutiei Prefectului, asa cum rezulta din extrasul:

«Pârâtul Consiliul Judeţean, care de altfel recunoaşte că numărul de 141 de posturi ar trebui să fie repartizate doar activităţii de pază, se apără invocând adresa emisă de Instituţia Prefectului; însă, aşa cum s-a arătat, adresa stabileşte corect numărul de 141 de posturi aferente poliţiei comunitare (…), iar interpretarea că de fapt posturile ar fi pentru întreaga Direcţie Judeţeană de Servicii şi Pază aparţine în exclusivitate Consiliului Judeţean». Drept urmare, Instituţia Prefectului a analizat, aplicat şi comunicat corect prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 63/2010.

Orice prejudiciu creat prin aplicarea sau interpretarea eronată a comunicărilor aparţine strict instituţiei care urma să emită actele administrative, respectiv Consiliului Judeţean Dolj”, se arata in comunicatul Prefecturii.

Dreptatea s-a facut in instanta, unde s-a decis ca ordonanta de urgenta privind plafonarea numarului de paznici raportat la populatie a fost interpretata gresit, in aceste conditii serviciul in cauza putand avea 141 de angajati.