Organizaţia locală PSD Dăbuleni i-a exclus din rândurile sale, joi seară, pe consilierii locali Lelioara Nicola, Ilona Epure şi Cristian Ionel Hapcă. Excluderea a atras după sine şi pierderea calităţii de consilier local, validată în şedinţa Consiliului Local Dăbuleni, prin votul majorităţii. Motivul excluderii din partid al celor trei consilieri locali l-a constituit colaborarea strânsă dintre aceştia şi PDL, în ultima perioadă de timp, în Consiliul Local Dăbuleni, dar şi în afara acestuia. Lelioara Nicola consideră că nu au fost îndeplinite toate demersurile legale şi se gândeşte să conteste decizia în instanţă.

Lelioara Nicola a fost inspector general al ISJ Dolj, în 2009, susţinută de social-democraţi. Când PSD a ieşit de la guvernare, social-democrata înfocată a făcut viraje către dreapta. De unde era la cuţite cu Veta Păsculescu, consilier judeţean PDL, Lelioara Nicola ajunsese să meargă cot la cot cu ea prin Dăbuleni şi să pună oraşul la cale. Mai mult decât atât, i-a „defectat” şi pe ceilalţi doi consilieri locali.

PSD Dăbuleni şi PSD Dolj au pus piciarul în prag

Organizaţia locală PSD Dăbuleni şi PSD Dolj au trecut cu vederea o perioadă atitudinea celor trei consilieri locali. Însă la un moment dat aceştia au pus piciorul în prag şi au luat hotărârea să îi excludă din partid. La data de 7 iulie a.c., Consiliul Local Dăbuleni a primit o adresă de la PSD Dolj prin care îi făcea cunoscut faptul că: «Doamnele Nicola Lelioara, Epure Ilona şi domnul Hapca Cristian au fost excluşi din Partidul Social Democrat (conform art. 11 alin. 6 din statutul PSD). Vă rugăm să puneţi în aplicare prevederile art. 9, alin. 2, litera h din Legea nr. 249/2006 privind modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali (“Calitatea de consilier local sau consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: a) demisie…; h) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales”). De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1 din Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, vă rugăm să înscrieţi pe ordinea de zi a primei şedinţe a Consiliului Local Hotărârea prin care acesta ia act de situaţia apărută şi să declaraţi vacante locurile de consilier».

“Nu poţi să fi ales pe listele unui partid şi să colaborezi cu altul”


În urma adresei primite de la PSD Dolj, Consiliul Local Dăbuleni s-a întrunit în şedinţă ordinară la data de 14 iulie a.c., iar consilierii locali au luat act de hotărârea PSD Dolj şi au declarat vacante cele trei locuri. „Luând în considerare Referatul constatator cu nr. 6375 din 07.07.2011, întocmit de primarul şi secretarul oraşului Dăbuleni. Ţinând cont de propunerea cu numărul 6376 din 07.07.2011, înaintată de dl. Nicolae Drăgoi, primarul oraşului Dăbuleni. În conformitate cu prevederile art. 9, alin. 2, litera h) din Legea nr. 249/2006 şi art. 12, alin. 1 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare: Consiliul Local al oraşului Dăbuleni ia act de încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al d-nei Nicola Lelioara. Art. 2: Consiliul Local al oraşului Dăbuleni declară vacant locul de consilier local ocupat de d-na Nicola Lelioara”, se arată în hotărârea Consiliului Local Dăbuleni.

“PSD Dolj ne-a trimis o adresă, iar noi, conform legii, am luat act de ea la nivelul Consiliului Local Dăbuleni. Într-un partid politic e nevoie de o anumită disciplină şi cine se abate de la ea este normal să suporte consecinţele conform statutului partidului şi conform legilor din România. Nu poţi să fi ales pe listele unui partid, în speţă PSD, şi să colaborezi cu altul, şi aici mă refer la PDL. Consider că decizia cu privire la cei trei consilieri locali, de a li se retrage sprijinul politic, a fost una justă”, a declarat Nicolae Drăgoi primarul oraşului Dăbuleni.

“O contestaţie în instanţă este posibilă”

Fostul inspector general al ISJ Dolj, Lelioara Nicola, nu părea foarte afectată de decizia PSD Dolj de a o exclude din partid. Aceasta consideră însă că nu au fost respectate toate demersurile legale şi se gândeşte dacă va ataca decizia PSD Dolj în instanţă. Dar deocamdată aşteaptă să fie informată oficial că a fost exclusă din partid şi şi-a pierdut şi funcţia de consilier local.

“Aştept o înştiinţare oficială. Însă ţin să precizez că s-a luat doar act şi orice hotărâre adoptată trebuie să fie votată. Ori în acest caz nu s-a votat. Consider că această greşeală mi-a lăsat o portiţă. O contestaţie în instanţă este posibilă, dar deocamdată, aşa cum vă spuneam, aştept să fiu înştiinţată oficial şi apoi voi decide ce voi face mai departe”, a declarat Lelioara Nicola. Reprezentanţii PSD Dolj susţin că au fost îndeplinite toate demersurile legale şi că cei trei nu mai sunt membri ai PSD şi nici consilieri locali.

Sursa: cvlpress.ro