Fostul director general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, va primi, după plecarea sa precipitată din instituţie, o indemnizaţie de 250.000 de dolari (circa 175.000 de euro), pe lângă o pensie pe viaţă încă nespecificată. FMI a confirmat că, aşa cum informaseră unele medii financiare, fostul director va percepe această plată compensatorie. Instituţia recunoaşte şi că economistul francez – acuzat de tentativă de viol, printre altele – va primi o pensie a cărei sumă nu a fost precizată, dar pe care mediile financiare o situează între 250.000 şi 320.000 de dolari pe an (între 175.000 şi 225.000 de euro), informează ziarul El Periodico. Cifrele avansate de mediile financiare privind pensia anuală şi alte plăţi compensatorii pe care le va primi fostul şef al FMI „au fost supraestimate în mod exagerat”, după cât se pare, deoarece presa a luat în mod „greşit baza de calcul a platei indemnizaţiei în valoare de 250.000 de dolari”, a subliniat FMI într-un comunicat. „Pensia anuală pe care o va primi (Strauss-Kahn) în următorii ani va fi mult mai mică decât această cifră”, a adăugat instituţia. Conform termenilor contractului pe care Dominique Strauss-Kahn l-a semnat când a asumat funcţia, în noiembrie 2007, şi disponibil pe pagina web a organismului, economistul francez are dreptul să primească o pensie din partea FMI, asemeni oricărui angajat care a lucrat în instituţie cel puţin trei ani. Documentul prevede să încaseze, pe de altă parte, şi „un supliment de retragere” care se va adăuga la pensie şi care, conform unei grile adiacente, presupune 60% din salariu. Mass-media precum ABC News amintesc că salariul său este de 296.000 de euro anual. Altele, precum CNBC, calculează că în aceşti trei ani salariul său a crescut, raportat la inflaţie, până la 372.000 de euro, prin urmare suplimentul de retragere s-ar putea ridica la 223.000 de euro pe an. Contractul prevede că, în cazul în care Strauss-Kahn moare înaintea soţiei sale, după ce părăseşte Fondul, FMI îi va acorda acesteia, pe durata vieţii, o plată suplimentară drept pensie.