Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova este, în perioada Sărbătorilor Pascale, gazda mai multor activităţi moral-religioase şi cultural artistice.

Şirul evenimentelor a pornit încă de marţi când la sediul penitenciarului s-a derulat o activitate de sprijin pentru minorii privaţi de libertate concretizată într-o acţiune caritabilă în care reprezentanţi voluntari ai organizaţiei „Adunarea Creştină” au dăruit pachete cu alimente şi obiecte de igienă personală. Miercuri şi joi, un grup de tineri din P.M.T. Craiova va susţine în Penitenciarul Craiova (miercuri) şi Penitenciarul Pelendava (joi), câte un spectacol artistic cu tematică pascală. Tinerii deţinuţi vor prezenta semenilor lor de la cele două penitenciare cântece, schiţe şi momente vesele, numere de dans şi momente de poezie. De asemenea, în fiecare din cele două locaţii va fi prezentată o expoziţie itinerantă cu obiecte artizanale cu specific pascal realizate în cadrul atelierelor ocupaţionale din cadrul penitenciarului.

„Deoarece unul din obiectivele activităţilor de educaţie derulate în timpul detenţiei vizează creşterea interesului pentru implicarea voluntară şi activă în activităţi de sprijin pentru semeni, vineri, un grup de 8 tineri va desfăşura activitatea caritabilă „Din inimă pentru oameni” la un centru pentru persoane vârstnice din Craiova. În cadrul acestei activităţi vor încerca să ducă cu ei spiritul Sărbătorilor de Paşte în rândul persoanelor vârstnice prin susţinerea unui program artistic şi prin oferirea unor daruri simbolice din care nu vor lipsi icoane realizate chiar de ei şi sfinţite la Catedrala Mitropolitană din Craiova într-o activitate anterioară. De altfel, întreaga perioadă cuprinsă între 18 şi 24 aprilie este marcată prin derularea unor evenimente specifice, atât în afara locului de deţinere cât şi în interiorul acestuia.

Astfel, în aceste zile se derulează competiţia internă de tenis de masă pentru persoanele private de libertate „Cupa Primăverii” şi concursul tematic „Obiceiuri Pascale”. Câştigătorii celor două întreceri vor fi recompensaţi cu diplome şi rechizite şcolare.

O altă activitate importantă se desfăşoară pe durata întregii săptămâni în cadrul sectorului „Vizite” unde, cu ocazia vizitelor acordate, deţinuţii vizitaţi sunt însoţiţi de educatori şi asistenţi sociali pentru a se stabili o legătură concretă şi eficientă între familie, deţinut şi penitenciar în scopul optimizării măsurilor de intervenţie recuperativă. Începând cu 21 aprilie, în capela penitenciarului, preotul capelan voluntar al Mitropoliei Olteniei va oficia slujbe religioase dedicate sărbătorilor pascale, inclusiv Slujba de Înviere, la care vor putea participa toate persoanele private de libertate din penitenciar. În prima zi de Paşte din meniul oferit persoanelor private de libertate nu vor lipsi tradiţionalele ouă roşii şi cozonacul”, se menţionează într-un comunicat emis de biroul de presă al PMT Craiova.

Sursa: www.lupamea.ro