Cu mai puţine locuri la buget şi taxă

Universitatea din Craiova a definitivat abia ieri cifra de şcolarizare pentru anul universitar 2011-2012, cu cel puţin două luni mai târziu faţă de anii precedenţi. Întârzierile se datorează reorganizărilor ce se impun în sistemul de învăţământ superior. Potrivit datelor transmise de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului se păstrează, deocamdată, organigrama cu 16 facultăţi şi nu se trece pe sistemul cu 10 facultăţi, însă au fost operate din nou reduceri în oferta educaţională. Patru facultăţi au scos din grila pentru toamnă câte o specializare, iar numărul de locuri a scăzut cu 2% la buget şi aproximativ 40% la taxă. În perioada următoare se va stabili şi taxa de şcolarizare.

Ofertele în detaliu vor fi prezentate şi absolvenţilor de liceu, pe 21 şi 22 iunie, la Zilele Porţilor Deschise, eveniment care se va derula în holul Universităţii din Craiova, în intervalul 8.00 – 20.00. Viitorii studenţi au posibilitatea de a găsi răspunsuri chiar de la profesorii universitari despre cum se dă admiterea la facultatea aleasă, ce acte sunt necesare pentru întocmirea dosarului de înscriere, numărul de locuri la buget şi la taxă, domeniile, specializările, unde se vor putea angaja după absolvire, la ce universităţi din străinătate ar putea primi bursă, cum arată campusurile în care vor fi cazaţi.

Teologia şi Literele renunţă la câte o specializare

Tinerii care s-au hotărât să devină studenţi vor avea în acest an la dispoziţie doar 2.879 de locuri la buget, faţă de 2.901 cât erau anul trecut. Reduceri drastice s-au operat şi la taxă. Sunt 2.778 de locuri, cu 1.797 mai puţine decât în 2010. Aceste diminuări au impus şi scoaterea câtorva specializări din organigrama anului universitar viitor. Astfel, Facultatea de Teologie a rămas fără specializarea Asistenţă socială, iar de la Litere s-a scos specializarea Pedagogie. Modificări intervin şi la secţiile înfiinţate de Universitatea din Craiova la Drobeta-Turnu Severin. Astfel, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative nu a mai primit locuri pentru specializarea Asistenţă managerială şi secretariat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul Facultăţii de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, care nu a mai primit locuri pentru specializarea Electromecanică navală. „Specializările care nu au mai primit locuri pentru anul universitar următor sunt acreditate. Ele nu se desfiinţează. Rămân valabile şi vor putea fi reintroduse în sesiunile următoare de admitere”, a precizat ing. Stelică Bărăgan, directorul Centrului de Consiliere şi Orientare Profesională al Universităţii din Craiova.

Admiterea va fi în luna iulie

Înscrierile pentru admitere se vor derula în intervale diferite din luna iulie stabilite de fiecare facultate. În general, concursul se va desfăşura pe bază de dosar. Excepţie fac doar trei facultăţi care şi-au impus examinări suplimentare pentru candidaţi. Este vorba de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – care va organiza probe de concurs în zilele de 19, 20 şi 21 iulie a.c., Facultatea de Litere, pentru domeniile Muzică şi Teatru – pe 20 şi 21 iulie, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative – care îi va evalua pe candidaţi la Limba română pe 26 iulie a.c.

Sursa: www.cvlpress.ro