... doar pentru ca....
Ideea threadului a pornit acum 5 minute, recitind ceva de pe FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR. O sumedenie de oameni care atunci cand prind momentul, gasesc cum ca, un anume lucru sau aspect ar fi bun pentru lamentari: ca de ce sa mergem la facultate, si daca tot mergem de ce sa fie greu, dar inainte de toate de ce sa fie de invatat. De aici putem extrapola la loc de munca si viata in general. Traiesc cu impresia ca exista o suferinta, mai mult sau mai putin gerenala, ce aduce a mania persecutiei. Suntem un neam de persecutati: profii sunt rai, sefii sunt rai, indivizii din jur sunt josnici, cu totii ne pun bete in roate si nu are cum sa ne fie bine.
Nimeni nu spune - pt. sine macar-: " Ma, e cam al dracului de greu... ca stii, parintii ma tin si imi dau bani, da' cica sa am si eu note bunicele; doar ca n-am niciodata chef sa invat/ M-ar plati astia mai mult, si nu m-ar tine nici peste program da' de fapt, eu pierd timpu' aiurea cand am ocazia (si daca nu am, mi-o creez)".
Lucrurile in general nu sunt neaparat nevaforabile, ba din contra sunt adaptabile, da' e cam greu sa misti un deget pentru a le orienta in directia dorita. Vorba aia: "Dumnezeu da, dar nu baga in traista".