Medicamentul bolii româneşti nu este neapărat ieşirea din sărăcie .
Faptul că operatorii germani au scos România de pe harta turistică nu trebuie să-i pună pe gânduri doar pe cei din industrie, ci trebuie să fie un semnal de alarmă la nivel naţional. Fiindcă, în realitate, germanii ne arată ca într-o oglindă veneţiană falimentul moral spre care societatea noastră se îndreaptă cu paşi repezi.
Starea dezastruoasă a infrastructurii, incriminată de nemţi, înseamnă, de fapt, incapacitatea de a ne autoadministra. Bran? Un castel înconjurat de un sat fără drumuri ca lumea, fără promenadă, fără piste pentru biciclişti, fără terenuri de sport, fără nimic. Staţiunile de la mare? Ce glume proaste: hoteluri din anii ’60-’70, spoite pe afară, dar igrasioase pe dinăuntru, nişte hrube numai bune pentru demolare. Sinaia? Probabil cel mai mare dezastru urbanistic al României. Sibiu?
Un centru istoric cum găseşti cam peste tot în Germania sau Austria, înconjurat de un oraş comunist ca toate oraşele comuniste. Mănăstirile? Frumoase, dar drumul până la ele te distruge nervos, ca să nu mai vorbim de liotele de cerşetori ce te întâmpină la fiece intrare.
Priviţi la felul în care arată localităţile de la mare şi munte asaltate de îmbogăţiţii tranziţiei. Construcţii alan*dala ridicate fără nici cel mai mic respect pentru arhitectură sau pentru normele de urbanism, lipsa aproape desăvârşită a spaţiilor de socializare, respect zero pentru tradiţiile locului şi cel mult prezenţa agasantă a stilului "kitsch-popular".
Mâncarea tradiţională, gus*toasă la originile ei, dar servită în bătaie de joc – asta nu înseamnă, oare, reflectarea inculturii alimentare a unui popor care bagă în el tone de parizer din maţe, sucuri din chimicale şi alcooluri contrafăcute? Serviciile proaste, goana după şpagă? Expresia lipsei mâinii de lucru calificate, compensată de trândăvia fudulă. Nu avem altceva de aşteptat, câtă vreme suntem lideri pe Uniunea Europeană la abandonul şcolar.
Igiena precară? Nu ai la ce să te aştepţi de la o ţară în care pungile de plastic şi peturile inundă câmpurile şi pădurile. Ne iluzionăm că vom putea excela în această industrie atât de sofisticată, dar nu înţelegem că oferta turistică a unei ţări cuprinde nu numai munţi şi văi, hoteluri şi restaurante, ci şi ştiinţă, civilizaţie, respect pentru tradiţii.
Medicamentul bolii româ*neşti nu este ieşirea din sărăcie. Iată că ţara asta, care în orice caz e mai puţin săracă decât era acum cinci sau zece ani, parcă se tot sălbăticeşte. Parcă oamenii ei sunt tot mai agresivi, mai nepăsători cu cei din jur. Parcă societatea, în loc să se aşeze, se atomizează din ce în ce. De aia nemţii s-au săturat de România. Şi de aia ar trebui să ne săturăm şi noi. Pentru că măcar atunci ne-am apuca să facem, naibii, ceva.